UNIVERSITATEA HYPERION MASTER POLITICI COMUNITARE ŞI INTERVENŢII SOCIALE
REFERAT REFERAT “Probleme sociale”
STUDENT: OLTEANU (GHIMFUS) DIANA ANUL I
Probleme sociale 1
Definiţie:
Reprezintă un proces social, o caracteristică, o situaţie despre care societatea sau un subsistem al ei consideră că trebuie schimbat. O problemă există dacă întruneşte 2 elemente: -un obiect real care este sursa dificultăţilor: poate fi un aspect negativ (de eliminate, de redus) sau pozitiv (ceva ce trebuie realizat); -conştientizarea dificultăţii: aspectul este pus ca problemă, acceptat de membrii sistemului ca trebuind să fie schimbat ( o problemă devine problemă doar prin conştientizare). • • •
O problemă socială trebuie să fie caracterizată de următoarele trei elemente: este în mare măsură privită ca fiind indezirabilă sau ca sursa de dificultă ți; este cauzată de ac țiunea sau inacțiunea oamenilor sau a societă ții; afectează sau se presupune că va afecta un mare număr de persoane. Factori importanț i în definirea unei probleme sociale:
1.Perceptia publică. Pentru a fi considerată ca indezirabilă, situatia trebuie sa fie con știentizată de către populație. Dacă oamenii nu cunosc nimic despre acea problemă, ea va rămâne în stare de latentă. Un rol important în definirea unei probleme sociale îl joaca valorile. O valoare este o credin ța personală despre ceea ce este bun sau rău, drept sau gre șit, este o preferin ță personală, nu este o ilustrare a realității. 2.Conștiința publică. Un cataclism natural nu poate fi considerat ca fiind o problemă socială, deoarece nu a fost cauzat de ac țiunea sau inac țiunea. Ca urmare a faptului că afectează un numar mare de oameni, problemele sociale sunt definite în func ție de consecin țele lor sociale. 3. Trebuie facută distincția între probleme sociale și probleme individuale. Un divor ț în familie nu reprezintă o problemă socială, însa dacă într-o societate avem o rată foarte mare a divorțurilor, cauzele nu mai sunt numai de ordin personal ci au în mare parte origini societale. Caracteristici principale ale unei probleme sociale:
1. Apariția unei probleme sociale este indisolubil legată de manifestarea unei neconcordante între ceea ce ar trebui sa fie oamenii si ceea ce sunt în realitate (neconcordante între situatia sociala existenta si normele sociale); 2. O problema sociala poate fi în multe cazuri consecinta neanticipata, nedorita si indirecta a modelelor institutionalizate ale comportamentului social; 3. Diferite structuri au probleme distincte în func ție de caracteristicile, valorile si scopurile/interesele lor distincte; 4. În funcție de particularitățile structurilor sociale, solu țiile date acestor probleme sunt diferite; 5. Deoarece elementele componente ale unei structuri sociale se află în rela ție de interdependență, acțiunile întreprinse pentru rezolvarea unei probleme sociale particulare cu care se confunta sistemul, vor genera apariția unor noi probleme ce trebuiesc solu ționate și drept urmare, soluțiile găsite vor fi dificil de concretizat în politici efective. Tipuri de definire a problemelor sociale:
1 – conservatoare: formele sociale existente sunt ireproşabile iar soluţiile sunt de tip moralcompensatoriu sau represiv; 2
2 – melioriste: problemele sunt dependente de formele sociale existente; dacă acestea sunt schimbate treptat, vor fi rezolvate şi aspectele problematice; 3 – revoluţionare: consideră că principiile fundamentale ale organizării sociale sunt responsabile de existenţa problemelor; sunt necesate transformări structurale. Soluţiile la probleme depind şi de tipul de cunoştinţe pe care sistemul le dezvoltă: cunoştinţe de stabilitate (conservatoare) sau cunoştinţe de transformare Cele mai frecvente probleme sociale cu care se confrunta omenirea sunt: sărăcia, corup ția, criminalitatea, prejudecta, discriminarea etc.. Sărăcia
Sărăcia poate fi privită din numeroase unghiuri, fațeta principală a acestui termen î și are rădăcinile adânc înfipte în relațiile bio-psiho-sociale ale individului. Din punct de vedere social sărăcia o putem definii ca fiind acel fenomen în care individul sau grupul din care face parte (familia) nu are poten ța necesară atât intelectuală cât și economică de a- și satisface nevoile primare astfel situandu-se pe o scară socială inferioară. Fiecare individ este înzestrat de natură cu un bagaj genetic, cu un poten țial intelectual. Încă de la na ștere acest bagaj începe să se manifeste în diferite moduri reactionand diferit in functie de context. Pe parcursul vie ții capacitatea intelectuală și aptitudinile încep să schimbe și să modeleze fiin ța umană dându-i o personalitate cu care să interacționeze cu mediul schimbându-l și modelându-l dupa propriile nevoi. Capacitatea lui de adaptare la mediu, interferențele care au loc la nivel social poate crea un tablou care să reflecte poziția socială a individului, rela ții pe care individul prin abilită țile sale le sintetizează, le ierarhizează în funcție de nevoi, principii si primordialitate. Sărăcia este un fenomen des întalnit peste tot in lume, există țări sărace care au boga ți dar și țări bogate care își au săracii lor, astfel nu putem avea un etalon al sărăciei și nici nu există un termen de comparație în interiorul ei, în esență putem însă afirma că socialul este principala componentă pe care o putem compara, astfel nivelul de sărăcie (în cazuri particulare) dintr-o țară bogată, probabil că s-ar afla pe un alt nivel social-ierarhic fa ță de o țară săracă, cu alte cuvinte tările sărace au săraci autentici. Sărăcia ca și bogă ția sunt fenomene instabile și greu de definit în studiile longitudinale, fiecare individ având suișuri și coborâșuri, succese și insuccese, fenomene care nuan țează via ța de zi cu zi a individului, în funcție de cum percepe realitatea, în func ție de rela țiile cu ceilal ți, de abilități, inteligen ță și creativitate, idividul poate găsi bre șe și căi care să-i asigure condi țiile necesare de a duce un trai decent atât pentru propria persoană cât și a familiei din care face parte. Sărăcia metaforic putem spune că se ‘’învață’’, depinde de educa ția care ți se da, de nivelul de socializare a grupului din care faci parte, de condi țiile de trai care ți le oferă grupul în procesul propriu de educație și dezvoltare, în acest caz chiar dacă poten țialită țile tale biologice nu sunt foarte înalte aceasta diferență se poate compensa cu o bună educa ție și cu ajutor din partea familiei, familia fiind primul factor extern care poate intervenii si care poate oferi modele de via ță, privind din cealaltă latură si creionând un tablou virtual putem afirma că chiar dacă poten țialul este ridicat iar procesul de educabilitate este precar se poate ajunge în cazuri extreme până la genii ratate, deoarece nu se găseste acel mediu propice în care individului să i se valorifice poten țialul propriu astfel acel potențial să rămână latent și să nu se mai manifeste iar individul să urmeze modele gre șite și să ajungă în acea situație în care în mod paradoxal ar putea să răzbească în via ță dar nu va putea deoarece i sa cristalizat o mentalitate urmând acele modele. For țând lucrurile si asumându-ne propriile afirmați, putem spune că bogăția și sărăcia sunt fenomene create de om, se crează un 3
dezechilibru la nivel social în care nenumarate fenomene joacă roluri esen țiale. Motivațiile puternice a unora și lentoarea altora pot crea acele dezechilibre profunde în care oamenii în toata splendoarea lor se împart în boga ți și săraci. Din păcate în orice societate oricât de avansată sau decazuta ar fi manifestarile comportamentale sunt preponderent acelea și . Trebuie să recunoaștem că sărăcia este un promotor al deligven ței, în rândurile celor săraci se nasc vise de îmbogățire peste noapte, de aici derivând majoritatea deligven țelor începând de la furturi de tot felul și culminând chiar cu crima. Judecând și analizând aspectul social în care ace ști deligvenți își duc existen ța, putem deduce că în marea majoritate a cazurilor, societatea ia condus spre aceste fapte abominabile, lipsa protec ției sociale și desconsiderarea celor din jur face ca cei fără posibilități să încerce să echilibreze balan ța socială prin astfel de fapte. Corupț ia
Cu o istorie de mii de ani începând încă din antichitate,corup ția reprezintă unul dintre modelele comportamentale dintre cele mai rare, dar în acela și timp foarte răspândite în cadrul funcționarilor oficiali sau reprezentanților aceleia și comunită ți. Pentru prima oară, în 1975 prin rezoluția 3514, Adunarea generala a Natiunilor Unite, a abordat chestiunea practicilor corupte în tranzacțiile comerciale internaționale și ca urmare au fost adoptate o serie de alte măsuri de către organismele internaționale în legătură cu acest subiect. Corupț ia poate fi definită în mai multe moduri :
- stare de abatere de la normalitate, de la datorie; - înseamnă folosirea abuzivă de catre o persoană a func ției de intermediar sau de decizie pe care o indeplinește, pentru a-i acorda celui care corupe sau comunită ții de interese pe care acesta o reprezintă, un avantaj economic sau administrativ, în schimbul unei sume de bani, a unor cadouri, a unor deplasări, excursii, concedii, distrac ții sau a primirii unor proprietă ți; - folosirea de către o persoană a funcției sau poziției sale publice pentru a evita îndeplinirea unor norme, baremuri sau proceduri legale, la obținerea în folosul ei a unor avantaje materiale sau func ții profesionale ori administrative. Forme ale corupț iei:
“Corupţia troc” – schimb direct de favoruri politice sau administrative pentru plata imediată şi directă a unor servicii “corupţia de schimb social” – este indirectă şi imprecisă, implicând gesturi generoase ale unui donator cu speranţa că primitorul îi va oferi un serviciu implicit Corupţia individuală – sistematică – sistemică Corupţia politică (marea corupţie) – când persoanele corupte sunt responsabile cu elaborarea şi aplicarea legislaţiei (finanţarea campaniilor electorale, subvenţii pentru diverse grupări, manipularea consilierilor, politizarea funcţiilor administrative, promovarea pe criterii politice Corupţia birocratică (mica corupţie) – în administraţia publică (îndeplinirea preferenţială a atribuţiilor de serviciu) Corupţia economică : înşelăciune, contrafacere de mărfuri, fals în evidenţe Corupţia funcţională – “unge mecanismele greoaie ale birocraţiei” Corupţia disfuncţională – îngreunează desfăşurarea activităţii economice 4
Criminalitatea
Din punct de vedere juridic, un comportament delincvent este definit printr-o serie de trăsături specifice, care se regăsesc în majoritatea sistemelor legislative și anume : a) reprezinta o fapta , o actiune (inactiune) cu caracter ilicit , imoral , ilegitim , ilegal , prin care sunt violate si prejudiciate anumite valori si relatii sociale ; b) aceasta fapta este comisa de o anumita persoana care actioneaza deliberat , constient si responsabil (cu alte cuvinte , are raspundere penala) ; c) fapta respectiva este incriminata si sactionata de legea penala . Reprezentând o instituție de baza a dreptului penal, delictul este o faptă antisocială, ilicită, care lezează o serie de valori și rela ții sociale, faptă imputabilă anumitor persoane si constitutivă de efecte juridice, adică de raspundere penala .Pentru acest motiv, numai în prezen ța unei anumite fapte, considerată ilicita sau ilegala, norma prevede sac ționarea persoanei vinovate. Pentru a exista deci, raspunderea penală, trebuie să existe, în primul rând, o faptă antisocială reală, săvârsită de o anumita persoană care este responsabilă, iar în al doilea rând, fapta respectivă trebuie încriminată de legea penală. Inexistența uneia sau a mai multora dintre aceste trăsături (ilicitatea, vinovă ția, incriminarea) conduce, practic la inexistența delictului sau crimei ca atare. Principiul legalită ții delictului și sancțiunii este înscris la loc de frunte în marea majoritate a legisla țiilor penale moderne, reprezentând suprema garanție a respectării drepturilor și libertă ților individuale . Din nefericire, acest principiu a fost neglijat sau ignorat de unele sisteme penale totalitariste și înlocuit cu principiul “analogiei” delictului, ceea ce a condus la comiterea unor abuzuri judiciare împotriva unor persoane nevinovate . Definirea și circumscrierea delictului prin cele trei trăsături men ționate au nu numai o importanță teoritică generală, cât și una practica, permitând : a) includerea, în categoria delictelor și crimelor, numai acelor ac țiuni și fapte care întrunesc cumulativ aceste trăsături (de pildă, nu reprezintă delict fapta comisă de un individ, care este lipsit de discernământ sau de raspundere penală, sau savârsirea unei fapte care, de și este imorală, nu este încriminată de legea penala); b) delimitarea delictelor și crimelor de alte abateri sau încălcări ale normelor de drept, care nu afectează însa ordinea socială și normativă și nu periclitează via ța și securitatea indivizilor, grupurilor, instituțiilor (cum sunt, de pildă, contravențiile, delictele civile, abaterile disciplinare sau administrative, fa ță de care sunt adoptate sanctiuni civile, disciplinare, financiare, contraven ționale etc.). Spre deosebire de alte sisteme penale, Codul penal român elaborat în 1969 și aflat încă în vigoare, cu unele modificări făcute în special după 1990, nu utilizează no țiunea de delict sau crima, ci pe cea de infracțiune. . Clasificarea faptelor antisociale în delicte și crime se face în func ție de două criterii: a) cel al gravității, ținându-se cont de valoarea pagubei produse, valoarea obiectului lezat, felul și modalitatea de comitere a faptei etc.; b) cel al sancțiunii aplicate. Pe această baza, în unele sisteme penale, ac țiunile ilicite îndreptate împotriva siguranței statului, vie ții persoanelor, sau împotriva unor bunuri si valori deosebite, care au produs efecte grave sau sunt comise prin violentă , cruzime, fraudă și corup ție sunt considerate crime, în timp ce faptele comise împotriva unor valori și bunuri mai putin importante, din neglijență sau culpă sunt încriminate ca delicte. Prin utilizarea celui de-al doilea criteriu, cel al sanc țiunii (pedepsei), faptele pentru care se aplică pedepse criminale sunt crime, în timp ce cele sanc ționate corec țional sunt delicte. Tot în funcție de gravitatea și intensitatea sanc țiunii aplicate, într-o serie de sisteme penale se face distinctie intre : 5
a) delicte sau crime politice, considerate ca deosebit de grave, cum sunt cele care violează ordinea socială, siguranța statului și institu țiilor sale fundamentale ; b) delicte sau crime de drept comun, îndreptate contra proprietății, familiei, bunelor moravuri etc. Recunoașterea unor diferențe între cele două tipuri de delicte - politice si de drept comun - se concretizează în existen ța, în mai multe legisla ții, a unui sistem special de sanc țiuni pentru delicte politice (așa numitele pedepse politice), teoretic, mai blând decât sistemul sanc țiunilor aplicate delictelor de drept comun. Prejudecata
Reprezintă atitudinea ce trădează sentimente de profundă antipatie și dispre ț fa ță de membrii unui alt grup sau ai unei categorii de persoane. Se bazează pe zvonuri și nu pe cuno șterea directă a persoanelor față de care există stereotipuri.
-
Forme ale prejudecăților : rasismul (atitudine de inegalitate fata de rasele umane); naționalismul (tendinta de a aprecia exclusiv si exagerat tot ceea ce apartine propriei natiuni); xenofobia (teama de indivizi “străini” care apar țin altor culturi sau grupuri etnice); antisemitismul (atitudine ostila fata de evrei); sexismul (ansamblul mișcărilor de emancipare feminine pentru a desemna atitudinea și poziția sociala dominatoare a bărbaților în societate ); gerontofobia (ostilitatea față de batrâni). Discriminarea
Termenul din punct de vedere etimologic înseamnă a face deosebire, iar din punct de vedere social se referă la categoria de oameni care sunt izola ți și dezavantaja ți pe motive religioase, naționale, de rasă, convingeri politice, de gen (femei de barba ți) sau alte criterii subiective. Discriminarea reprezintă tratamentul diferențiat aplicat unei persoane în virtutea apartenen ței, reale sau presupuse, a acesteia la un anumit grup social. Cercetările efectuate au identificat existenta mai multor tipuri de discriminare. In general, este operată distincția între discriminarea directă și cea indirectă. Primul tip apare atunci când tratamentul diferen țiat este generat în mod inten ționat, în timp ce al doilea tip apare atunci când acest tratament are la baza o decizie inechitabilă luată anterior. O alta clasificare are la bază distinc ția între discriminarea intenț ionată (conș tientă) și cea neintenț ionată, precum și între discriminarea practicată de indivizi ș i grupuri și cea practicată de instituții. Pentru reducerea discriminării au fost dezvoltate o serie de strategii menite să asigure egalitatea de şanse. În România, Consiliu National pentru Combaterea Discriminarii are ca obiectiv prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Noua legislație interzice discriminarea la angajare și în cazul instruirii profesionale pe baza rasei sau originii etnice, orientării sexuale, religiei sau convingerilor, vârstei sau dizabilită ților. Regulamentele cu privire la discriminarea rasială se referă de asemenea și la alte domenii cum ar fi: învătământul, securitatea socială, serviciile medicale, accesul la bunuri şi locuin țe.
6
