Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad", Iași
Grădinile si Parcurile Angliei
Ciocan Alexandra-Elena Specializarea: Peisagistică Facultatea: Horticultură Grupa: 469
Iași 2012-2013 1
Cuprins: 1.Noțiuni generale ......................................................................................................................................... 4 1.1.Etimologie ........................................................................................................................................... 4 1.2.Incadrare geografică............................................................................................................................ 4 1.3.Vegetația Angliei ................................................................................................................................ 5 1.4.Clima Angliei ...................................................................................................................................... 5 2.Rolul culturii și civilizației engleze în apariția și conturarea artei grădinilor ............................................ 5 3.Influența religiei asupra artei grădinilor..................................................................................................... 6 4.Contribuția artei engleze la dezvoltarea grădinilor și parcurilor ................................................................ 6 4.1.Arhitectura .......................................................................................................................................... 6 4.2.Pictura ................................................................................................................................................. 7 5.Agricultura – rol in arta grădinilor ............................................................................................................. 8 6.Arta grădinilor engleze .............................................................................................................................. 8 7.1.Aspecte compozitionale in amenajarea gradinilor engleze ..................................................................... 9 7.2.Grădinile botanice regale de la Kew ................................................................................................. 10 8.Grădinile si parcurile din Anglia în perioada Renasterii si Barocului ..................................................... 12 8.1.Aspecte generale ............................................................................................................................... 12 8.2.Barocul si Grădinile Rococo ............................................................................................................. 13 8.2.1.Hampton Court........................................................................................................................... 13 8.2.2.Blenheim Palace......................................................................................................................... 15 8.2.3.Gradina Chatsworth, Derbyshire................................................................................................ 15 8.2.4.Melbourne Hall,Derbyshire ....................................................................................................... 16 8.3.Arta Topiară: arta modelării arbustilor si arborilor ........................................................................... 16 9.Grădinile si parcurile peisagere din Anglia.............................................................................................. 17 9.1.Aspecte generale ............................................................................................................................... 17 9.2.Trăsăturile compoziționale ale grădinii peisagere............................................................................. 23 9.3.Stowe,Buckingghamshire ................................................................................................................. 24 9.4.Hagley Hall,Worcestershire .............................................................................................................. 25 9.5.Parcul Rousham, Oxfordshire ........................................................................................................... 26 9.6.Stourhead,Wiltshire .......................................................................................................................... 27 9.7.Leasowens, Shropshire ..................................................................................................................... 28
2
9.8.Munca lui Lancelot “Capability” Brown .......................................................................................... 29 9.9.Sheffield Park.................................................................................................................................... 30 9.10.Tatton Park ...................................................................................................................................... 31 9.11.Castelul Howard.............................................................................................................................. 32 9.12.Parcul Duncombe ............................................................................................................................ 33 9.13.Studley Royal .................................................................................................................................. 34 10.Exotismul ............................................................................................................................................... 35 11.1.Evoluția gradinilor si parcurilor din secolul al XIX-lea până în prezent ........................................... 36 11.1.1.Grădina Castelului Sissinghurst ............................................................................................... 37 11.2.Teoriile grădinii engleze din secoleleXVIII si XIX ............................................................................ 39 12.Concluzii ................................................................................................................................................ 41
3
1.Noțiuni generale Anglia este cea mai mare și cea mai dens populată țara din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Până în anul 1707 Anglia a fost un regat independent, Regatul Angliei. În 1707 acesta a fuzionat cu Scoția, dând astfel naștere la Regatul Marii Britanii. 1.1.Etimologie Numele "Anglia" vine de la "Țara anglilor", referindu-se la angli, trib germanic de vest, care s-a așezat în insula în secolul V și care provenea din peninsula Iutlanda (azi Germania și Danemarca). Alături de aceștia s-au așezat încă alte 2 triburi germanice de vest: Iuții (tot din peninsula Iutlanda) si saxonii (din nord-vestul Germaniei de azi). Numele Angliei în limba cornică este Pow Sowse, care înseamnă "Tara Saxonilor". Deviză: Dieu et mon droit(fr. Dumnezeu și dreptul meu) Imn: God Save the Queen 1.2.Incadrare geografică Anglia se întinde pe 2/3 din centrul si sudul insulei Marea Britanie, dar si pe insulele dinspre coastă din larg, cea mai mare dintre acestea fiind Insula Wight. Anglia se invecineaza la nord cu Scotia si la vest cu Tara Galilor. Este mai aproapiata de Europa continentala decât oricare alta parte a Britaniei, separata de Franta de 52 km nautici. Cea mai mare parte din Anglia este deluroasă, în general muntoasă în nord, cu un lanţ de munţi nu foarte înalţi, Munţii Penini (Pennines), care despart zona estică de cea vestică. Alte zone deluroase în nord şi Midlands sunt Ţinutul Lacurilor (The Lake District), Mlaştinile din North York (the North York Moors) şi Districtul Peak. Linia aproximativă de delimitare dintre tipurile de teren este cel mai des indicată de linia Tees-Exe. La sud de această linie existe suprafeţe întinse de teren plat, incluzând the Fens. Harta orașelor din Marea Britanie,Scoția și Irlanda http://anglia.hartaeuropa.com
4
1.3.Vegetația Angliei Anglia a fost cândva acoperită aproape în totalitate de păduri, vegetație spontană. Astăzi, mare parte a zonelor împădurite este distrusă și terenul împădurit ocupă acum mai puțin de 10%. Mlaștina și câmpurile cu buruieni ocupă aproape un sfert din teritoriul țării. Vegetația forestieră caracteristică Marii Britanii este pădurea de foioase, alcătuită îndeosebi din specii de stejar (Quercus sp.) - figura nr.1, frasin (Fraxinus sp.) specii în asociație cu fag (Fagus sp.), carpen (Carpinus sp.), anin negru (Alnus glutinosa), ulm (Ulmus sp.) dispuse în special de-a lungul apelor curgătoare. Speciile de pin (Pinus sp.) și mesteacăn (Betula sp.) sunt frecvente în Fig 1.3.1.www.zazzle.co.uk zonele montane. Anglia are în abundență specii floricole sălbatice,precum ghiocei(Galanthus sp.), narcise (Narcissus sp.) - figura nr. 2, clopoței(Campanula sp.), primule (Primula sp.), piciorul cocoșului (Ranunculus acer) și cioboțica cucului (Primula veris). În mlaștini cresc câteva varietăți de iarbă neagră (Calluna vulgaris) care înfloresc. Fig1.3. 2.www.commons.wikimedia.org
New Forest (Noua Pădure), din sudul Angliei, este cea mai vastă zonă cu vegetație naturală rămasă aici, numită astfel în 1079 de către William Cuceritorul. 1.4.Clima Angliei Din punct de vedere climatic, conturarea grădinilor s-a realizat în condițiile factorilor specifici zonei, precum umiditatea ridicată și frecvența zilelor cu ceață. Anglia are o climăƒ moderat-oceanică, puternic influențată de curentul Golfului. Desele schimbări de vreme,ploile sunt cauzate de câmpuri ciclonice de joasă presiune ce se formează în Oceanul Atlantic. Vântul predominant suflă din partea de sud-vest, aducând o vreme blândă și umedă dinspre oceanul Atlantic. Lunile cele mai reci sunt ianuarie și februarie (cu temperatura medie de 4 C), iar cele mai calde sunt iulie și august (16 C). 2.Rolul culturii și civilizației engleze în apariția și conturarea artei grădinilor Primele informații ce fac referire la existența unei populații în insulele britanice indică prezența unor popoare de origine mediteraneană în partea vestică extremă a Europei. În anii 800700 î.H. în acest spațiu au început să pătrundă triburile celtice venind dinspre regiunea superioară a Rinului. Între anii 430-410 o importantă parte a Marii Britanii devine provincie romană, și astfel se observă evoluția agriculturii și totodată începuturile amenajării peisajului.
5
Începând cu mijlocul secolului al V-lea și până în a doua jumătate a secolului al VI-lea, teritoriile engleze au fost subjugate de unele triburi invazive, precum anglii,ce erau un popor germanic din regiunea Angeln și saxonii, ce erau o confederație de triburi germanice, apartinând din punct de vedere etno-lingvistic ramurii apusene. Aceștia erau foarte asemănători din perspective obiceiurilor și culturii. Iutii, membri ai unui trib franc din regiunea inferioară a Rinului s-au caracterizat printr-un nivel al culturii mult mai ridicat decât cei menționați anterior. Danezii au contribuit de asemenea la dezvoltarea urbană, viața culturală a acestora fiind net superioară celei anglo-saxonilor. Danezii au considerat ca fiind foarte importantă extinderea suprafețelor agricole. Astfel, s-a accentuat frecvența defrișărilor pădurilor și s-a intensificat frumusețea urbană prin introducerea unor specii din Europa și din întreaga lume. 3.Influența religiei asupra artei grădinilor Adoptarea creștinismului ca religie oficială s-a realizat la finele secolului al VI-lea d.H. În anul 597 a debarcat în Kent trimisul Papei Grigore cel Mare, Augustin, care-l convertește pe regale Ethelbert al Kentului și astfel, în scurt timp, întreaga populație a Kentului, Essexului, a Angliei de est și a altor zone , trece la creștinism. Mănăstirile fondate în Marea Britanie au fost dotate de regi cu suprafețe întinse de pământ, care au fost folosite într-un scop utilitar dar și ornamental, prin amenajarea primelor grădini cultivate cu legume dar și cu specii floricole. În zilele de astăzi , religia englezilor este diversificată,fiind în principal anglicană (90%), dar și metodistă, baptistă, catolică, musulmană, hinduism și sikhi. 4.Contribuția artei engleze la dezvoltarea grădinilor și parcurilor
Este bine cunoscut ca peisagistica gradinilor engleze a fost puternic influentata de arta contemporana fiecarei epoci istorice , asa cum s-a intamplat inevitabil si in cazul altor civilizatii. Sursele principale de inspiratie au fost scrierile timpului, arta picturala si ariile musicale faimoase i-a animat puternic atat pe arhitectii peisagisti cat si pe oamenii de rand, care erau pasionati de amenajarea unor zone recreative in jurul locuintelor. 4.1.Arhitectura Arhitectural, se poate distinge creația anglonormandă a secolului al XI printr-un stil compact, masiv, puternic și alungit al construcțiilor, precum cel al catedralelor Winchester, Norwich, cea mai vestită fiind însă catedrala Durham. Arhitectura engleză se impune prin stilul gotic preluat de la francezi după cucerirea normada. Acesta este însă adaptat stilului național.
6
Fig 4.1.1. www.commons.wikimedia.org
Cea mai celebră realizare arhitectonică este Westminster Abbey-figura 1, care a devenit lăcașul de ceremonie al cultului anglican . Cel mai cunoscut architect al Angliei a fost Inigo Jones (1573-1652) ce a proiectat Banqueting House și Queen’s house. În Anglia, stilul architectural baroc nu s-a înfiltrat decât mai târziu. Din arhitectura engleză dispare gradat stilul clasic, fiind influențată de alte diferite curente. În acest context, se resimte necesitatea amenajării peisajului, a grădinilor și chiar a patiourilor. Parcul englez capătă un aspect distinct, îndeosebi datorită lui William Kent (1685-1748), a cărui viziune face ca încadrarea în peisaj să se facă cât mai echilibrat și armonios, chiar dacă se operează cu suprafețe mari. Funcția acestora era foarte diversă, de la promenade, la alei destinate trăsurilor și bicicliștilor până la spații rezervate diferitelor sporturi tradiționale. Din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, se remarca stilul bizantin, prin opera arhitectului Richard Bentley(1839-1902), respectiv catedrala catolica Westminster. Dar arhitectura acestui secol este influentata de arta greaca, iar incepand cu secolul XX, din ideile francezilor si germanilor.
Fig.4.1.2.www.jaxspotpictures.com
O contributie importanta si proprie Angliei, adusa urbanisticii si indirect arhitectuii a fost crearea oraselor-gradină. Acestea isi propuneau in principiu înglobarea spatiilor verzi in planul oraselor nou create. Aceste planuri au fost aplicate pentru prima data in 1902 si 1920 la Letchworth-figura 2, respectiv Welwyn .”Parintele” acestei notiuni si promotorul acesteia a fost Ebenezer Howard (1850-1928), mai tarziu sustinut si de alti arhitecti peisagisti ce au dus la progresul si propagarea conceptului.
4.2.Pictura În ceea ce privește arta picturală engleză, aceasta își datorează originea artei decorative, picturilor pe sticlă sau miniaturilor de pe manuscrise. Artiștii plastici ai Angliei s-au distins mai ales în domeniul reprezentărilor picturale ale peisajelor, unde natura este reprodusă detaliat,migălos și cu o sensibilitate specială. Ei dau un caracter spontan acestor lucrări,fiind influențați la început de artă unor peisagiști olandezi. Climaxul picturii engleze în domeniul peisajului este atins prin operele lui John Constable (1776-1837), alături de cele ale lui J.M.W. Turneer (1775-1851). Pe tot parcursul evoluției artei
7
picturale, aceasta a avut rolul foarte important în reprezentarea precisă pe pânză a peisajului natural, din realitate. 5.Agricultura – rol in arta grădinilor Agricultura a avut un rol, deși aparent minimal, important în dezvoltarea artei grădinilor, prin emiterea unei legi rurale ce prevedea ca fiecare casă să dispună de grădină cu o suprafață minimă de 1,8 ha, urmărind astfel o adevărată expansiune a grădinilor, în special a celor particulare și a celor seniorale. Mai târziu, în 1745, Shenstone (1714-1763) a introdus termenul de “ferme ornée”, care conceptualiza o fermă al cărei design era menit să o facă să arate ca o grădină sau ca un parc destinat utilizării agricole. 6.Arta grădinilor engleze Primele grădini despre care se cunosc informații au fost plantate de romanii ce au cucerit Britania în sec I i.e.n. Grădinile romane despre care se găsesc cele mai multe informații au fost cele ce însoțeau vilele și palatele, cel mai bun exemplu fiind probabil Fishbourne Roman Palace din Sussex. Fishbourne înfățișează garduri vii străpunse de nișe în care se țineau probabil decorațiuni precum stați, urne sau locuri de stat. Se găseau de asemenea și o mică grădină ce servea scopurilor alimentare, plantată cu specii pomicole și legumicole; astfel de grădini erau foarte comune ținutului anglican al acelei perioade. Despre grădinile anglo-saxone se știu foarte puține lucruri, insemnanad că acest popor războinic nu considerau grădinăritul a fi important. În perioada Evului Mediu, s-a simțit influența Renașterii italiene și a celei franceze în amenajarea peisajului. Henric al IV-lea a înființat la Nonesuch un parc inspirat de modă italiană folosindu-se de arta topiara ce decupa sfere și spirale în exemplare de tisă (Taxus baccata) și merișor (Vaccinium vitis idaea). În a doua jumătate a secolului al XVI-lea în Anglia pătrunde stilul geometric, clasic, al arhitectului francez André Le Nôtre figura 1. În această perioadă au fost concepute grădinile Blickling Hall, Parcul Lyme, Oxburg Hall. Arhitectul contribuie și la amenajarea grădinilor St.James și Greenwich. Mănăstirile medievale aveau atât grădini de legume și fructe, cât și grădini de ierburi, pentru a furniza serviciile practice ale medicinii și gastronomiei. Sihăstriile ofereau spații verzi întinse, înconjurate de ziduri și în mijlocul cărora se găsea, de obicei, o fântână sau un bazin. Fig.6.1. www.artapeintelesultuturor.blogspot.com 8
La începutul secolului al XVIII-lea, traseul geometric, rigid al grădinilor este înlocuit cu cel liber, organic, al grădinilor în stil peisager, de proveniență chineză. Inspirația pentru compoziția acestora păstrează formele natural ale terenului, aleile au un traseu sinuos , străbătând peisajul compus în general din flora indigena. Secolul XVIII este apreciat ca fiind secolul afirmării grădinilor engleze, acestea fiind denumite și “parc peisagistic” sau “gradină peisageră”, sugerând stilul liber însușit. Meritul notorietății acestei perioade este și a arhitectului Francis Bacon (1561-1626), care încă din 1590 a avut o primă încercare în acest sens. 7.1.Aspecte compozitionale in amenajarea gradinilor engleze Una dintre vestitele grădini ale secolului al XV-lea, care a fost păstrată și îngrijită până astăzi este cea a lui Shakespeare, de la Stratford-Upon-Avon-figura 1. Aceasta este ilustrată ca având alei pavate cu cărămidă și structurată de borduri de tufe sempervirescente, iederă, straturi cu ierburi aromatice dar și medicinale și diverse specii ornamentale floricole. Din aceeași perioadă este descris unul dintre cele mai estetice labirinturi, cel de la Theobalds, concretizat cu ziduri înalte, acoperite cu plante agățătoare, fiind organizat în jurul unei fântâni artezenie numită “Muntele lui Venus”.
Fig.7.1.1.www.joewalshtours.ie
În 1621 este indicata apariția primei grădini botanice la Universitatea din Oxfordfigura 2, iar 50 de ani mai târziu, cea de plante medicinale de la Chelsea.
Fig.7.1.2.www.guardian.co.uk
Fig.7.1.3.-www.gardenvisit.com
În 1696 apare conceptul de grădină-canal, datorat influenței olandeze prin amenajarea Westbury Court - figura 3, cu dirijarea apei prin canale.
9
Deși peisajul englez se remarcă și prin multitudinea de creații diferite din punct de vedere stilistic, cele mai notabile grădini sunt cele de la Stowe, Hagley, Stourhead, Clarmont, Chiswick etc. Grădina Westbury court, înființată în 1697 -1705 la Glancestershire este una dintre puținele grădini de natură olandeză. Cunoscute sunt și grădinile Hagley(1738) și Shugborough(1762) ale lui Stuart , poreclit “italianul”, renumit pentru introducerea de temple în stil antic grecesc. Evoluția dendrologică și mărirea suprafețelor consacrate construcției de sere a avut loc datorită multiplicării numărului de specii exotice aduse din afară tărâmului englez, precum cedrii, palmierii, arborele de lalele. In 1730, William Kent lucrează la extinderea si amenajarea grădinii in stil liber, natural.
Fig.7.1.4.www.flickr.com
Grădina Trengwainton, realizată de către Cormwall în anul 1814 ,a fost concepută terasat pe o suprafață de aproximativ 400 m2, fiind înconjurată de ziduri. Ceea ce este remarcabil la această amenajare este colecția de semințe de Rhododendroni-figura 4, iar trăsătura principală a acesteia este succesiunea de spații pătrate, terasate, împrejmuite de pereți. Ca specii sunt consemnate magnoliile, coniferele rare și plantele sempervirescente. Parcul Reginei din Glasgow-figura 5, a fost conceput în anul 1873 ,în împrejurimile palatului de cristal Kibble, de către arhitectul peisagist cu același nume. Acesta a fost transformată într-o grădină de iarnă destinată conservării, aparținând grădinii botanice din Glasgow. În seră se pot admira ferigi, orhideee, plante cărnoase, dar și statui din marmură. Parcul este întrebuințat și scopurilor culturale, servind ca spațiu pentru concerte și expoziții.
Fig.7.1.5.www.flickr.com
7.2.Grădinile botanice regale de la Kew Celebre sunt și grădinile botanice din Kew, întemeiate în 1759 de către mama lui George al IIIlea lângă Londra, și în 1789 a fost reamenajată după planurile lui William Chambers. Grădinile sunt amplasate pe suprafețe foarte mari, de 120 ha la Kew 10 Fig.7.2.1.www.kingstonu3a.org.uk
și 187 ha la Wakehurst. Monumentalitatea acestora se datorează alternanței arhitecturale a peisajului de tip franco-italian cu ce de tip anglo-chinez.
În prezent, această grădină botanică situată pe platoul Tamisei include trei lacuri și construcții felurite, precum temple, chioșcuri, arcade și o pagodă. Grădina cuprinde 8 sectoare diferite, care evidențiază spatiozitatea și complexitatea sa: grădina ierbacee, rozariul, grădina de stânci, grădinile Ducesei, grădina Vilei Cambridge, grădinile Reginei, grădinile Aeolus și crângul, grădina de plante utile.
Planul grădinii Kew www.gardens-to-go.org.uk
Imensitatea acestei grădini botanice se constată și prin faptul că aceasta mai cuprinde și o colecție de arbori și arbuști, o bibliotecă ce dispune de 120000 de volume, un Muzeu de gravuri și Ierbarul cu cinci milioane de specii. În secolul al XIX-lea s-au construit mai multe sere - figura 1, destinate cultivării plantelor tropicale și exotice: Sera ferigilor, Sera nuferilor ,cea temperată, cea australiană și cea alpină. În anul 1772 William Chambers (1723-1796) își susține disertația destinată studiului compoziției parcurilor din Orient. Lucrarea sa tratează influența artei Extremului Orient în amenajarea parcurilor europene. Între 1758-1759, Chambers a fost arhitectul șef la realizarea acestei grădini. Ea a fost criticată, fiind considerată prea aglomerată, concentrată doar asupra lacului central, fără a se utiliza frumusețea împrejurimilor Tamisei. Chambers ridică o pagodă de 8 etaje înălțime-figura 3, însă nu observă că există niște opoziții între elementele englezești și cele chinezești, opoziții ce nu pot fi înlăturate. Un alt punct slab al Kewgradului ar fi fost deci,existența numărului prea mare de construcții.
Fig.7.2.3.www.evanevanstours.co.uk
Vegetația acestei grădini a fost bogată, cu multe specii de rășinoase și foioase introduse din America. Aici existau aproximativ 6000 de specii, numărul lor crescând la 11000 după
11
calendarul plantelor din 1810-1813. Mai mult, dezvoltarea acestei grădini este legată de numele lui Charles Darwin. 8.Grădinile si parcurile din Anglia în perioada Renasterii si Barocului 8.1.Aspecte generale Referințe despre grădinile engleze renascentiste apar izolat abia în sec. XVI și XVII, prin intermediul tablourilor și gravurilor ce înfățișau aspecte din grădini. În Anglia, în urma războaielor civile, primele grădini de acest tip se înființează de-abia în al doilea deceniu al secolului al XVI-lea. Grădinile, precum cele de la Turnul Londrei, Westminster și Woodstock erau bine îngrijite de grădinari în vederea obținerii unor produse, grădina decorativă fiind mică și constituită din grădina medievală a castelului. Se amenajează terenuri pentru sporturi, care deși provin din Franța, ajung foarte populare și în Anglia în scurt timp. În palatul Episcopal urban York a fost concepută chiar și o “alee de bowling”. Astfel de terenuri de sport erau amplasate pe suprafețe atât acoperite cât și descoperite, cele din urmă fiind înierbate cu gazon de cea mai bună calitate și înconjurate de garduri vii. Acestea vor juca un rol foarte important în componența grădinilor englezești. Parterele vegetale aveau modele încâlcite, atașate expresiei tehnice “knotted beds” - figura 1, ce în traducere liberă – a partere înnodate”. Dintre speciile folosite se enumeră: viorelele, primulele, trandafirii “Sweet Williams”. Pe lângă modelele complexe geometrice, se realizau și alte elemente specifice acestor stiluri, precum figurile rezultate în urma modelării topiare a arbuștilor, ce înfățișau tigri, lei, balauri.
Fig.8.1.1.www.countryliving.com
Însă deși grădinile renascentiste au fost prețuite, au prezentat și aspecte negative, din punct de vedere peisagistic. Ele erau relativ restrânse ca suprafață, iar apa nu se găsea în cantități mulțumitoare. Grădinile cu pomi fructiferi se amplasau în partea opusă clădirilor, unde nu existau grădini ornamentale. Asemenea grădinilor din Franța, cele englezești au fost aglomerate de canale,deasupra cărora au fost construite poduri, decorate cu nelipsitele animale de pe steme. Zidurile care încadrau grădinile pomicole au fost acoperite cu plante agățătoare. Marea Britanie, mai mult ca orice altă țară, conservă și utilizează formele de bază caracteristice stilului gotic.
12
Deși grădinile botanice private au existat încă din secolul al XVI-lea, cele publice în Anglia au apărut mai târziu, cea din Oxford fiind infiintaata în anul 1632. Odată cu începutul secolului al XVII-lea, interesul pentru arta grădinilor își face simțită prezența și în arta literară. Francis Bacon, o mare personalitate a epocii sale, care nu a fost nici grădinar, nici architect, bine cunoscut pentru preferința sa pentru gazonul parterelor, a încurajat arta grădinilor prin scrierea a două eseuri despre aceasta. Un secol mai târziu, după progresul intens al artei grădinilor englezești, se ajunge la o revoluție de stil. Un exemplu de grădini engleze amenajate în stil clasic francez sunt cele Fig.8.1.2.www.urbanvegpatch.blogspot.com de la Kensington-figura 2, înființate în anul 1686 și extinse prin aplicarea proiectului lui Christopher Wren (1632-1732). Arta grădinilor a avansat fără pauză sub primii Stuarts, care au avut de asemenea ca sursă de inspirație grădinile franțuzești. Un expert în utilizarea apei în mod artistic a fost Solomon de Caus (1576-1626), ce a emis diferite planuri pentru Richmond. O inovație notabilă realizată de acesta a fost creșterea înălțimii la care este aruncată apa din fântânile arteziene prin expansiunea vaporilor de apă. La mijlocul secolului, evoluția artei grădinilor era periclitată de o criză datorată revoluției. Grădina utilitară și agricultura au fost apreciate în special, în timp ce grădina ornamentala și cea recreativă au devenit o inutilitate. 8.2.Barocul si Grădinile Rococo Grădinile engleze de factură barocă variază mult în diferite aspect, comparativ cu cele franceze. În ceea ce privește amenajarea peisajului, tiparele renascentiste italiene, franceze de tip baroc și rococo au fost însușite și modificate, creându-se astfel multe variante ale stilurilor originale. 8.2.1.Hampton Court Hampton Court, este un bun exemplu al adoptării și punerii în practică a conceptelor franceze. Un prototip ușor de creat și chiar renumit este cel compus din alei ce conduc într-o perspectivă externă dinspre un rond în formă de stea menit să configureze parcul sau grădina. 13
Cărările ofereau frecvent vederi interesante către turlele bisericilor sau fântânile aplasate în grădină. Deși istoria grădinilor de la Hampton Court începe cu domnia Regelui Henry al VIII-lea (1491-1547) care a reușit să achiziționeze locul de la Cardinalul Wolsey 1473-1530) la începutul secolului al XVI-lea, epoca de aur a acestor grădini datează din timpul domniei Regelui William și soției sale, Mary. Ei au plănuit extinderea palatului și grădinii pentru a crea o reședință stabilă pentru ei înșiși la Hampton Court. Christopher Wren, cel mai faimos architect din Europa din acele timpuri a fost însărcinat să mărească palatul, acea clădire superbă-figura 1, de pe timpul Tudorilor, urmând modelul de la Versailles. A fost creată în fața corpului estic al palatui o grădină ornamentală semicirculară. Fig.8.2.1.1.www.vacantaesoterica.blogspot.com
Această zonă a fost împodobită cu treisprezece fântâni de diferite proporții și cu sculpturi. Arhitectul Daniel Marot (1661-1752), architect francez a lucrat la decorarea parterelor. Grădinile mai vechi ce țin de acest amplasament, inclusiv grădina de apă, cunoscută și sub denumirea de Grădina Iaz (Pond Garden), s-au menținut până în zilele noastre, cu diferite plantații în stil renascentist. Doar vechea Grădină Privată(Privy Garden) - figura 2, care a aparținut lui Henry al VIIIlea și care avea o colină artificială și un pavilion destinat contemplării peisajului, a fost reamenajată. Designul grădinii, concept realizat de Regele William a fost distrus odată cu transformarea vechilor livezi din zona nordică în așa zisa “gradină salbatică”. William a ales tipul de arbust francez însă a evitat tunderea sa nenaturală și a oferit locului un sistem de alei curbe, labirintice. Fig.8.2.1.2.www.commons.wikimedia.org
14
8.2.2.Blenheim Palace Fondarea acestei grădini-figura 1, a fost realizată pe data de 17 iunie 1705. Din diferite scrisori ale arhitectului Sir John Vanbrugh (1664-1726) către Ducele de Marlborough reiese că terasarea terenului a început în aceeași zi cu construcțiile arhitecturale ale palatului ducal. El dorea finalizarea grădinii în timp de un an, ceea ce desigur a fost imposibil. Planul variantei finale a fost realizat de peisagistul Charles Bridgeman (16901738) în 1709. El înfățișează așa-zisa Grădină Militară cu ale sale bastioane, Grădina Gastronomică cu zidul ei de apărare și aleile plantate cu ulmi înspre nord și est.
Fig.8.2.2.1.www. loveisspeed.blogspot.com
8.2.3.Gradina Chatsworth, Derbyshire Elizabeth Talbot, Contesa de Shrewsbury, cunoscută și ca Bess di n Hardwick( 15211608) a fost o femeie admirabilă care avea o singură pasiune: să construiască castele și să creeze grădini. Pentru ea această pasiune era chiar elixirul vieții, deoarece legenda spune că un țigan i-a făcut o profeție: aceea că ea va trăi pentru atât timp cât va continua să creeze. Bess a murit la vârsta aproximativă de 100 de ani. Ea a fost implicată ca planificator și consultant la constituirea a Hardwick Hall și Welbeck Abbey, printre multe altele. Dar prima și cea mai însemnată achiziție a sa a fost Chatsworth - figura 1. În 1687 Ducele i-a angajat pe Henry Wise (1653-1738) și pe George Loudon (1640-1714), cei mai vestiți designeri ai vremii, să realizeze grădina. Wise a fost considerat un adept al stilului francez pe care l-a transformat fără greșeală într-un stil baroc englezesc. El a reușit să înglobeze labirinturi într-o “salbaticie” realizată artificial la
Fig.8.2.3.1.www.google.com 15
Hampton Court și să proiecteze niște alei de ulmi, strict simetrice, la Blenheim. Era de o importanță deosebită pentru cei ce îi solicitau munca, ca elementul francez din grădină să fie clar perceput, fără a neglija însă tenta sa englezească. Wise și Loudon au fost solicitați pentru a crea o grădină asemănătoare celor de la Versailles. Aceasta se referea la splendoarea sa, dar nu neapărat și la decorarea parterelor. Dealul ce se ridica ușor în spatele fațadei grădinilor oferea o multitudine de oportunități pentru conceperea unui design geometric și desigur, pentru realizarea unui curs de apă impunător. Astfel, în 1694, Ducele a invitat în Anglia un francez, învățăcel al lui Le Nôtre, pentru a-i construi o cascadă. Casa Cascadei, ce este situată la capătul cascadei propriu-zise, a fost realizată de Thomas Archer (1668-1743). Grădina a fost reamenajată sub conducerea noului său proprietar, Ducele de Devonshire al IV-lea. Lancelot “Capability” Brown a lăsat cascada neatinsă. 8.2.4.Melbourne Hall,Derbyshire Wise și Loudon au extins zona destinată grădinii. Ei au realizat un mic miracol prin plantarea unui tunel de exemplare de tisă (Taxus baccata) care are 90 de metri în lungime, fiind cel mai lung din Europa. Tunelul se găsește la sudul unui rând de terase înierbate și duce până la un iaz mare, înconjurat de chiparoși (Cupressus sp.) înalți.. Arborul (the arbor) cunoscut sub denumirea de “colivie” este unic în grădinile engleze. El a fost construit de către Robert Bkewell (1725-1795) în 1706 din fier forjat cu un design elegant și cu mare măiestrie și se află la estul lacului.
Fig.8.2.4.1.www.flickriver.com
8.3.Arta Topiară: arta modelării arbustilor si arborilor Arta tăierii arborilor și arbuștilor și modelarea acestora în diferite forme a fost descrisă de către enciclopedistul roman Plinius cel Bătrân ( AD 23_AD 79) - figura 1, ca “opus topiarium”. El se referea la designul grădinilor în general, ceea ce reprezenta în principal o modalitate de a da o formă naturii. Mai târziu, conceptul a adoptat o traducere mai limitată, iar în tratatele teoretice despre designul grădinilor, formele arborilor și arbuștilor tunși au ajuns să fie denumite “topiari” (topiaire francez, topiary englez). 16
Fig.8.3.1. www.wikipedia.org
Francis Bacon (1561-1626), filosoful englez și fondatorul științei empirice, a publicat numeroase tratate despre amenajarea și întreținerea grădinilor. În eseul său “Despre Grădini” el adopta o viziune sceptică asupra folosirii artei topiare, menționând: “Mie unuia, nu îmi plac imaginile tăiate în ienuperi sau în alte componente vegetale: le găsesc puerile”. Francis Bacon recomanda, în contrast, folosirea de garduri vii simple, tăiate pe alocuri în forme rotunde, cu câteva piramide drăguțe și câțiva stâlpi frumoși. Aceasta a fost probabil cea mai timpurie recomandare în designul de tip baroc al grădinilor, care sugera ca formele arhitecturale precum pilonii, arhitravele, sau colonadele să fie tăiate din arbori și arbuști.
Arta topiara la Levens Hall,Anglia www.gardenhistorygirl.blogspot.com
Arta topiară s-a demodat în timpul perioadei grădinii peisagere engleze și a fost privită de mulți englezi iubitori ai artei grădinilor ca fiind un exemplu de gust prost. Dar când grădinile au început să fie decorate cu arhitectura rustică sau de perioadă, în 1800, arta topiara a revenit la modă și a fost utilizată eficient ca o trăsătură ornamentală. În unele grădini private, de dimensiuni reduse, tisele dirijate în formă de sfere sau conuri nu se demodaseră niciodată, de fapt. În unele grădini și parcuri de natură renascentistă sau barocă, formele artistice ale speciilor dendrologice tunse încă rămân principalele puncte de atracție. 9.Grădinile si parcurile peisagere din Anglia 9.1.Aspecte generale În Anglia secolului al XVI-lea predomina grădina medievală - figura 1, împrejmuită de ziduri și abundența de vegetație dirijată prin tundere fie spre diferite forme geometrice, fie spre imitarea unor animale sau uneori înfățișând chiar oameni, precum o cerea moda olandeză. Mai târziu, asemenea altor țări, în grădinile nou create Fig.9.1.1.Gradină medievală, Cuxa Cloister Garth au pătruns influența italiană, apoi cea franceză. www.blog.metmuseum.org
17
Însă secolul XVIII a marcat o profundă schimbare în evoluția artei grădinilor, fiind considerat de către englezi secolul artei grădinilor. Activitatea creării grădinilor dobândește rangul de artă, prin compunerea celor două tipuri aflate în opoziție: grădinile foarte formalizate, baroce de proveniență franceză și grădinile peisagere englezești. Această “revolutie” a artei grădinilor s-a realizat datorită evoluției Angliei, care în secolul al XVIII-lea era cea mai liberă și dezvoltată țara din Europa, atât din punct de vedere tehnic, cât economic-politic. Pe lângă Italia, Anglia devine cea mai des-vizitată țara, scopul principal fiind vizionarea renumitei grădini peisagere, al cărei stil își pune amprenta pe grădinile europene și nord-americane, timp de două secole. Apariția acestei noi forme de exprimare în designul grădinilor a fost ușor creionată încă din secolul al XVII-lea, când în contextul unei ample mișcări culturale ce pleda pentru nevoia de schimbare s-au accentuat noi idei și concepții, diferite de cele de până la momentul respectiv. Această nouă direcție, de contopire cu formele organice ale naturii “sălbatice” s-a dezvoltat și sub influența literaturii noi, care cerea reîntoarcerea la natură. Această viziune era des dezvoltată în opera poetică a lui John Milton (1608-1674), creator al operei “Paradisul pierdut” și mai târziu a celebrului Alexander Pope (1688-1744). Pe continent această imagine idilică a grădinilor peisagere era dezvoltată de Jean Jaques Rousseau (1712-1778) în romanul său “La Nouvelle Heloise”. Desigur că la această formă de artă și-a adus contribuția și pictura engleză, prin operele sensibile și care îndemnau la meditație ale talentaților Nicolas Poussin (Gaspard Dughet) (1594-1665), Claude Lorrain (1600-1682), Salvator Rosa (1615-1673), iar mai târziu, un element-cheie în definirea stilului a fost reprezentat de influența grădinilor și culturii chineze. Marea schimbare a început prin încetarea tunderii arborilor, aspect promovat de renascentiști și promotorii barocului și a continuat prin deschiderea perspectivelor prin renunțarea la îngrădirea cu ziduri înalte, realizându-se astfel o continuitate în peisaj. După unii autori, cel care a inițiat aceste schimbări a fost arhitectul Bridgeman (1690-1738). El a conceput anumite planuri ce păstrau axele centrale dominante, dar atenuau rigiditatea regularităților schemelor tradiționale prin renunțarea la partere și înlocuirea lor cu gazon proaspăt, prin realizarea grupărilor libere de vegetație și renunțarea la canale. Apariția grădinii peisagere s-a realizat, mai evident, la începutul anului 1720, în împrejurimile Londrei, luând în considerare faptul că în anul 1711, filosoful Shaftesbury (16711713) protestează deja împotriva modelului considerat general valabil pentru acea vreme, și anume - Versailles. Natura neprofanatăƒ devine un simbol al libertații. Astfel, în 1720, poetul Pope a pus bazele unei grădini amenajate după criteriile impuse de noul stil, la Twickenham, langă Tamisa. Aceasta ajunge în scurt timp cunoscută, iar ordinea strictă, geometrică este substituită de o grupare armonioasă a motivelor naturale de aceeasi valoare. În Anglia, socialiștii utopici au evidențiat pentru întâia dată rolul sanogen al spațiilor urbane, ce după părerile lor se impuneau a fi compuse din grădini cu pomi fructiferi și grădini de 18
zarzavat. Arborii centenari au fost protejați, iar gazonul s-a dezvoltat în condiții optime, ocupând întinse suprafețe, ceea ce explică frecvența sa în peisajul englez. De asemenea, se menționează și prezența ruinelor romantice și a cursurilor liniștite de apă. William Kent (1685-1748), pictor și arhitect peisagist, realizează o rupere definitorie de tradiția englezească. El și-a desfășurat activitatea în prima jumătate a secolului al XVIII-lea și este considerat fondatorul acestui nou stil în Anglia.
Fig.9.1.2.Podul Palladian de la gradinile Stowe www.deviantart.com
Elementele utilizate de Kent distribuite în spațiu cu un deosebit talent și o ingeniozitate neobișnuită sunt: jocul lumină-umbră, perspectiva, varietatea formelor de relief și arborii fie grupați în masive, fie găsiți ca exemplare solitare. Kent nu aprobă trasarea aleilor drepte motivându-și alegerea prin inexistența acestora în natură. Aparte este realizarea conexiunii între parc și peisajul înconjurător, aceasta făcându-se prin distrugerea împrejmuirilor de orice fel, fie ele garduri sau ziduri. Apa, ca și compozant artistic, a fost luat în derâdere de Kent, el acceptând doar râul ce șerpuia prin terenul cu forme neregulate, Fig.9.1.3.Zidul cu arcade variabile. www.google.com
Speciile dendrologice au fost plantate în mod peisager, însă în contrast, respectând regula cerută de poetul Pope. Gazonul,de formă patrulateră, neintersectat de alei sau drumuri,se întindea în fața casei asemeni unui covor. William Kent lucrează la amenajarea unei multitudini de grădini și parcuri realizate într-un mod romantic, fiind inspirat de pictura italiană. Cele mai importante lucrări ale sale au fost Parcul Stowe-figura 2 și Parcul Roushamfigura 3, ce au fost inițial concepute de Bridgeman. Printre lucrările sale se află și Grădina Claremont - figura 4, pe care o extinde și o organizează în 1730, după aceleași reguli pe care le puse în practică și în cazul grădinii Stowe. El a schimbat într-o proporție mare aspectul creației 19
geometrice a predecesorilor săi, lărgind lacul rotund, oferindu-i un contur sinuos, creând o insulă pe care se află un pavilion rustic cu un acoperiș de formă piramidală, în depresiunile reliefului a plantat specii arboricole, a schițat alei cotite, a introdus pavilioane de distracții, dintre care s-a păstrat doar celebra “Grota de la capătul lacului” . Pentru a detașa zona amenajată în mod liber de cea amenajată în mod regulat, el a introdus șanțul “ha-ha”, element tipic englezilor. Însă, de-a lungul timpului, critica de specialitate a dezvoltat și păreri negative cu privire la opera lui Kent. Acestea erau legate de supraîncărcarea peisajelor naturale cu construcții, chioșcuri, belvedere, temple, podețe dar dezbăteau și amestecul stilurilor în care erau concepute aceste elemente arhitecturale. Sir Lancelot “Capability” Brown a contribuit la “șlefuirea” parcului Stowe dar și la transformarea peisagistică a parcurilor Blenheim și Chatsworth. La milocul secolului al XVIII-lea, un alt artist ce duce compoziția peisagistică aproape de perfecțiune se face renumit: Lancelot “Capability” Brown (1716-1783). Mai mult, el a naturalizat-o prin eliminarea excesului construcții și prin punerea în valoare a contururilor neregulate ale maselor de arbori, elaborând totodată și liniile șerpuitoare ale lacurilor, râurilor și fluviilor. Terenul trebuia de asemenea să aibă un aspect unduitor. Pentru a elimina orice Fig.9.1.4.www.gardenvisit.co era artificial, terasele propriu-zise au fost m nimicite. Un model pentru acest progres al concepțiilor este reprezentat de Stowe, care a fost amenajat mai târziu și care desemnează opera lui Brown. În ceea ce privește amenajarea de la Blenheim Palace, constituientele apparent natural, precum grupările de arbori și lacul sunt concepute de om. În tot acest spațiu se resimte idea romantică a lui Brown, a unei Anglii pastorale. Parțial, ceea ce face ca lucrările sale să fie atractive este simplitatea. Wathley, estetician englez, a fost teoretician și practicant al artei arhitecturii peisajelor. A dispus de o imaginație debordantă și a luptat împotriva meticulozității abuzive dar și împotriva monotoniei în arta compoziției Fig.9.1.5. www.google.com parcurilor. El a contribuit la dezvoltarea unui alt curent, ce s-a făcut cunoscut mai târziu sub denumirea de romantism.Wathley a folosit într-o 20
manieră desăvârșită efectele de lumină, umbră și penumbră în peisaj, studiind poziția lunii și a soarelui la diferite ore și moment ale zilei și nopții. El este unul dintre primii teoreticieni care considera că parcurile trebuie amenajate în principal pentru recreerea publică și secundar pentru scopuri distractive. Poetul William Shenstone (1714-1763) are un rol capital în preschimbarea grădinilor Angliei în această etapă. El amenajează Leasowes-figura 5 după noul stil în 1745. Ideea centrală în opera sa este aceea că artistul în general, iar pictorul în special, trebuie să nu modifice natura, urmărind doar înnobilarea acesteia. În a două jumătate a secolului al XVIII-lea, în unele grădini peisagere apare tendința de imitare a grădinilor chinezești; un astfel de exemplu îl constituie desenele pentru grădinile Kew, din Londra. Această tendință s-a dezvoltat sub influența unei grădini publicate de lordul William Chambers (1723-1796), care vizitase China. Chambers a publicat și o colecție de schițe ale arhitecturii chinezești sub titlul “Designul clădirilor chinezesti”, în care menționa cu entuziasm: ”Arta creearii de amenajări după metodele chinezești este pasibilă multor variațiuni, așa cum există diferite tipuri de aranjamente în lucrările creative.” El a contribuit astfel la geneza unui tip deosebit de grădină, anglo-chinez, compus prin utilizarea de alei contorsionate ce conduc spre scene cu efecte-surpriză, precum stânci, arbori bizari, cascade, și chiar prin construirea unor elemente specifice: pagodă, pavilioane chinezești, etc. Aceste noi grădini aveau un aer aparte și invitau artiștii să observe jocurile de culori, de umbre și contraste. Însă curentul romantic inițiat de Kent a continuat să influențeze arhitecții peisagiști. În 1803, cel care continuă teoriile lui Whatley și a cărui operă a dus la apogeul grădinii peisagere este Humphrey Repton (1752-1818,) distins architect dar și teoretician al stilului. Acesta formulează principii solide de compoziție. El argumentează pericolele extremelor, pe care le reprezintă prin arta idealismului: “Arta nu este decât căutarea frumosului în viata”. Repton a concluzionat că “imitatia simplă a naturii sau a regulilor picturii este numai o parte din arta grădinilor”. Repton, identic lui Kent, aprobă fuziunea parcului cu peisajul înconjurător, iar în parcul propriu-zis este necesar, după concepțiile sale, să se realizeze o combinație a comfortului cu eleganța simplicității, dar și cu produsele imaginației sănătoase. Conform teoriilor sale, peisajul trebuia perceput progresiv, iar acest lucru era posibil doar prin utiliz area aleilor curbe în mod armonios.
Fig.9.1.6.Fantana din Hyde Park www.travelingday.com
21
Din complexul de parcuri amenajate în stil englezesc fac parte Hagley Hall din Worcestershire, Rousham Park din Oxfordshire,Warwick Castle din Warwickshire și Blenheim Palace din Oxforshire.
La începutul secolului al XIX-la, la Londra apar numeroase parcuri, precum Hyde-Park-figura 6, St. James-Park, Regent-Park-figura 7, a căror suprafață totală a depășit 7000 ha. Londra a ajuns unul din orașele Europei cu cele mai spațioase parcuri. Pentru prima dată, pe locurile neocupate de clădiri, la Londra, au fost înființate spații verzi cu caracter temporar, denumite “square”.
Fig.9.1.7.www.advertoriale.info
În secolul al XIX-lea, John Claudius Loudon (1783-1843), un alt peisagist englez, a contribuit la revigorarea teoriei peisagere ce a aparținut lui Repton. El a promovat un alt curent, numit “gardenesque” - figura 8, fondat pe baza utilizării celor mai noi și complexe cunoștințe de botanică și tehnici de grădinărit în arta amenajării peisajului. El a fost cel care a accentuat importanța înțelegerii și cunoașterii caracteristicilor mediului înconjurător pentru a putea imita natura și a ajunge la un consens cu ea. Arhitectul trebuia să realizeze mai întâi un studiu profund al naturii , pentru a o putea percepe așa cum este și pentru a ști ce Fig.9.1.8.Desen realizat de Repton metode compozitionale să ilustrand curentul gardenesque aplice situli respectiv. www.friendsofrockwood.org Ulterior, cele două curente peisagere engleze s-au unit, ducand la dezvoltarea unei concepții generale ce reprezintă fundamentul realizării peisajelor organice.
22
9.2.Trăsăturile compoziționale ale grădinii peisagere Stilul peisager englez se definește în primul rând prin utilizarea formelor libere armonizate cu cele arhitecturale, unificându-se astfel într-un peisaj unitar, cu caracter natural. Grădina engleză a secolelor XVIII-XIX neagă simetria și egalitatea compozițională, unitatea realizându-se prin folosirea echilibrată și compensată a întregului ansamblu de componente. Soluția de amenajare a acestui spațiu pitoresc, romantic se ajustează caracteristicilor naturale ale sitului, evitându-se pe cât posibil modelarea terenului. Pentru conturarea caracterului natural, se utilizează mase de roci, grote,ruine sau cascade, iar apele, sub formă de lacuri, râuri, pârâuri, cascade - sunt integrate consonant în peisaj. Vegetația dendrologică este amplasată în așa fel încât să creeze perspective unice către diferite zone de interes ale parcului dar și către pesajul exterior. Amplasarea și orientarea tăinuita a elementelor vegetale; Constrctiile proprii arhitecturii peisagere sunt folosite în număr mic și se integrează în peisaj, nefiind ostentative, ba mai mult, oferind anumite trăsături: romantice, pitorești, rustice. Elementul vegetal reprezentativ al grădinilor Angliei rămâne, necontestabil, peluza de gazon. Stilul peisagistic specific lui Repton (1752-1818) - figura 1 și Lancelot Brown (1716-1783) - figura 2 s-a evidențiat prin cele 350 de creații ale acestora, numite “parcuri”. La sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secoluluui al XIX-lea a avut loc revenirea la clasicismul geometric, când stilul promovat de cei doi menționați mai sus a fost privit ca fiind monoton. Fig.6.1.2. www.google.com
Fig.6.1.1. www.google.com
În această perioadă, grădina căpăta o personalitate distinctă, fiind numită “parc”. Amplasarea ornamentelor de specii floricole rare sau arbori exotici impunători este simplistă, aceștia fiind aduși din nord-vestul Americii , Chinei și Japoniei. La începutul secolului al XIXlea se semnalează și creații mixte, definite prin plasarea de forme geometrice în față clădirilor și curbe, cu componente decorative, pe restul suprafeței parcurilor. O astfel de grădină poate fi admirată la Hailey House, Oxfordshire.
23
9.3.Stowe,Buckingghamshire Stowe, una dintre primele grădini engleze a fost fondată în 1730 și a influențat în mod decisiv dezvoltarea și evoluția acestui nou tip de grădină. Stowe a fost proprietatea familiei Temple încă din 1593 și a fost extins între anii 1715-726 de către Richard Temple, primul Viscount Cobham. Principalul architect al grădinii a fost Charles Bridgeman (1690-1738), care este considerat o figură-cheie în dezvoltarea timpurie a grădinii peisagere engleze. Fig 9.3.1.www.gardener.ru Bridgeman a ocupat funcția de grădinar regal sub domnia lui George al II-lea (1683-1760) și a Reginei Caroline. El a lucrat la Hampton Court, la Parcul St. James, la Parcul Hyde și la Grădinile Kensington. Planurile inițiale pentru grădina Stowe înfățișează o amenajare similară uneia dintr-o grădină franceză barocă. Se poate sesesiza cu ușurință apropierea ca perioadă de designurile lui André Le Nôtre. Cu excepția îngrădirilor neregulate, abordarea lui Bridgeman a vizat crearea propriei variante a structurii parterelor. Pentru a face peisajul adiacent deschis vizibil, el a construit un ha-ha-figura 3, care este un canal Fig.9.3.2.Templul antic al vitejiei artificial cu pereți groși. www.funkystock.photoshelter.com Însă în 1735 grădina s-a schimbat într-o reflecție pitorească, idilică a naturii, sub conducerea lui William Kent, inamicul “liniilor drepte” așa cum era numit de contemporanii săi. Au fost create câmpurile Elysiene, o mică vale cu temple în stil Palladian - figura 2, alei întortocheate și grupări de arbori. Așa-zisa revoluție a grădinilor din Anglia, după unii autori nu a fost așa de spectaculară precum este adesea menționat, iar grădina engleză nu a reprezentat o consescința a grădinii în stil baroc, care în unele locuri a supraviețuit mult timp și a cărei dezvoltare fost încurajată în paralel cu cea a grădinii peisagere.
Fig.9.3.3. www.aalto.arch.ksu.edu
24
Planul Stowe schițat de Bridgeman-figura 4, încă arată o structură determinată de axe, cu partere geometrice ce se extind dinspre casă. Mai mult, o descriere din acea perioadă realizată de Lord Percival (1683-1748), care a vizitat locul în 1724, tratează mai mult un tip de grădină de tip renascentist italian. El menționează fântâni și alei ce au drept cap de perspective colonade, statui și arcuri. Dar se pare că există o trăsătură a designului căruia viscountul i-a dat o atenție specială. Lord Percival a observat că frumusețea grădinii era accentuată de faptul că era îngrădită nu de ziduri, ci de un ha-ha, oferind o priveliște minunată către zona frumos împădurită, deghizând în același timp lungimea aleii cu arborii săi înalți. Tiparul relativ auster a fost modificat gradual de către Bridgeman, în colaborare cu Kent Fig.9.3.4.www.google.co și a fost înlocuit cu forme organice plăcute și alei m curbe. 9.4.Hagley Hall,Worcestershire
Hagley Hall din West Midlands este un caz special ce se întâlnește în grădinile peisajului englez. Elementul pitoresc pe care pictorul Claude Lorrain (1600-1682) l-a făcut atât de celebru a fost îmbogățit de o variantă poetică. Fig 9.4.1.Peisaj cu adorația vițelului de aur, Claude Lorrain www.wikipaintings.org
George, primul Lord Lyttleton și nepotul lui Lord Cobham de la Stowe a fost un politician renumit care l-a susținut de asemenea pe James Thomson (1700-1748), a cărui poem “Anotimpurile” a fost primit cu entuziasm de către aristocrația de pe tărâmurile engleze. Publicat în 1730 cu ilustrații făcute de William Kent, poetul descrie viața la țară cu o imaginație impresionantă.
Fig.9.4.2.Clădirea principală www.geograph.org.uk
25
El își propunea să învețe oamenii cum să redescopere pământurile natale engleze cu peisajele lor idilice. Lord Lyttleton(1709-1773) a amenajat acest spațios parc la jumătatea secolului XVIII. Cei doi arhitecți, Pitt și Miller au completat parcul cu componentele arhitectonice. Miller a conceput o ruină a unui castel și un zid gotic cu ferestre. Pitt a construit un pod în stil Palladian. Mai târziu, arhitectul James Stuart(1713-1788) a fost solicitat să realizeze un templu grecesc, replică a Templului lui Theseu sub Acropole în Atena, pe vârful unui deal împădurit. Această clădire a reprezentat fundamentul clasicismului. 9.5.Parcul Rousham, Oxfordshire Grădina peisageră de la Casa Rousham din Oxfordshire - figura 1, este probabil singura grădină creată de William Kent care s-a menținut aproape neschimbată până în zilele de astăzi. Designul a fost realizat în linii mari în 1738. Aici, așa cum descrie poetul Alexander Pope (1688-1744), adept vehement al grădinii în stil peisager, peisajul este prezentat ca o bucată de natură modelată. Mai mult, menționează acesta, parcul era astfel conceput încât forma cu împrejurimile sale e o parte integrată în concept. El vorbea despre parc ca fiind cel mai superb loc, unde se găseau cascade, mici râuri, si lacuri destinate contemplării.
Fig.9.5.1.Perspectivă din Parcul Rousham www.google.com
Exista un desen realizat de William Kent care reprezintă așa-zisul Val al lui Venus. Un pod făcut din piatră naturală traversează cascade care se vărsa într-un iaz din care un țâșnește un jet de apă. Oamenii se adună, individual sau în grupuri, sub copacii înalți și pe gazonul spațios. Se presupune că atmosfera dorită de Kent, a avut menirea de a accentua ambianța pastorală. Aspectul medieval a fost de asemenea luat în considerare, rotonda - figura 2, cu elegantul său felinar și ferestrele serveau la acel timp drept casă pentru porumbei.
26
Fig.9.5.2.www.google.com
Din descrierile din 1750 ale grădinarului John Maccalary, reiese că Rousham a fost inițial conceput ca o Ferme Ornée o grădină cu scop agricol. Parcul însuși a fost intenționat să separe plantele sempervirescente de grădină , în conjunctură cu un ha-ha. Astăzi, vastitatea parcului, multitudinea priveliștilor idilice sau eroice din cadrul grădinii, împreună cu plasarea pitorească a clădirilor ornamentale și a sculpurilor încă fac acest loc să fie cel mai râvnit și frecvent vizitat monument cultural din Anglia. 9.6.Stourhead,Wiltshire Stourhead din Wiltshire, a fost și este și astăzi, probabil una dintre cele mai faimoase grădini din Anglia și indiscutabil, cea mai romantică. Proprietarul a fost Henry Hoare (17051785), bancherul Londrei, care în 1721 avea o reședință la țară construită de Collen Campbell. Designul grădinii a fost realizat în concordanță cu ideile lui William Kent. Dar însuși proprietarul a realizat planurile și a angajat grădinari să o creeze.
Fig.9.6.1.Aspect din grădina Stourhead www.pbase.com
Malul lacului curbat oferă în mod repetat priveliști către temple, cascade sau poduri; rododendronii - care, deși au fost plantați mai târziuînconjoară Panteonul romanfigura 1. De acolo se poate observa vechea biserică a satului și Templul Florei - figura 2. Se spune că Henry Hoare era așa entuziasmat de grădina sa, încât a numit-o “o încântătoare pictură de-a lui Gaspard”.
Fig.9.6.2.www.redbubble.com
Fig.9.6.3.www.flickr.com
27
Stourhead din Wiltshire, apreciată ca fiind cea mai romantică grădină din Anglia, a fost înființată în 1721, respectând concepțiile lui William Kent, însă planurile au fost fost elaborate de proprietar. Grădina cuprinde temple, precum Templul Florei, cascade, poduri care înconjoară Panteonul Roman. Grădina Stourhead a fost reamenajată în anul 1760, la inițiativa lui Henry Hoare al II-lea, ce a început lucrările în anul 1741 pe terenurile destinate jocurilor sportive și vânătorii. Templul Florei, Grota Nimfelor, Templul lui Apollo, Panteonul, Crucea lui Bristol-figură 3 - toate acestea sunt realizate de arhitectul Henry Flitcroft ( 1697 -1769), amplasându-le lângă o biserică medievală. Din punct de vedere al vegetației, se evidențiază arboretul de pin și fag. Ulterior au fost introduse și alte specii arboricole și arbustive, ca laurul (Laurus nobilis) și Rododendronul (Rhododendron kotschyi). În anul 1947, grădina Stourhead intră în patrimoniul național. 9.7.Leasowens, Shropshire Împreună cu Stourhead, Leasowens din districtul Shropshire din Midlands a fost una dintre cele mai faimoase grădini peisagere romantice din vremurile sale, care nu mai oscila între parterele tradiționale și designul parcurilor. Proprietarul său, William Shenstone (1714-1763) a realizat planul sitului între anii 1745 și 1763. Shenstone a fost un poet și un teoretician al artei grădinilor. În eseele sale a descris, deși nu în mod explicit, diferența dintre o grădină și un parc. El a împărțit grădina în trei zone, pe care le-a numit: “gradina-bucătărie,grădina-parter și grădina pitorească”. Prin acest ultim termen, probabil s-a referit la noțiunea de parc. El a accentuat faptul că această parte a grădinii (sau parcului) ar trebui să surprindă vizitatorii prin spatiozitatea, frumusețea și diversitatea sa. Topografia locală era foarte variată, cu văile sale împădurite, cu cursurile rapide de apă, podurile arcuite, cascadele și chiar ruinele unei vechi biserici. Nu numai că aceast grădină aparține, fără îndoială, tipului romantic, dar este de asemenea o “ferme ornée”, în traducere, o fermă ornamentală. Acest termen face referire la fenomenul similar care se poate observa și la Versailles în Hameau de Trianon. Cu toate acestea, în Anglia și mai ales la Leasowens, situl destinat folosirii în scopuri agricole a fost menit să fie inclus în grădină, o atitudine tipic englezească către natură. Această idee este provine de la Stephen Switzer, care în pamfletul său “Nobilul,Gentilomul și Recreerea Grădinii”(1715), scria că aspectele utile și profitabile ale grădinăritului ar trebui combinate cu success în cadrul unei amenajări peisagere. Fig.9.7.2.Conceptul de ferme ornée/cottage ornée , la Bristol-Henbury Ehrenfried Kluckert , 2007 28
9.8.Munca lui Lancelot “Capability” Brown Porecla lui Brown făcea referire la abilitatea sa de a vedea potențialul oricărei grădini, din punct de vedere al designului. Brown a fost născut în anul 1716 și când a murit, în 1783, Walpole, primul prim ministru al Angliei, a copiat în carnetul său următoarele cuvinte dintr-un ziar neidentificat: ” Geniul său mare și distins a fost de neegalat…” Cariera sa a început modest , prima dată ca asistent al unui grădinar, apoi ca un grădinar care se ocupa de zona legumicolă de la Stowe unde oferea aristocrației turul grădinii, prin aceasta ajungând să facă cunostință cu viitorii săi angajatori. El a realizat primele sale planuri, fiind ghidat de William Kent, și de-a lungul anilor 1750, sub îndrumarea patronului său, Lord Brooke, a conceput grădina de la Castelul Warwick din Warwickshire - figura 1, care l-a Fig.9.8.1.www.thenokiareview.com făcut celebru. Terasamentele castelului medieval au fost nivelate și terenul a fost remodelat. Mai apoi au fost plantate grupări de arbori, incluzând cedrii Lebanon și pinii scoțieni. În 1750, în timp ce lucra la Castelul Warwick, Brown a realizat designul casei impunătoare de la Croome Court-figura 2, Worcestershire, în stilul Palladian, pentru Lordul Deerhurst, realizând totodată și grădina peisageră. Brown a creat casa de vară clasicistă pe mica insulă situata în lac și a construit chiar și un tunel sub drumul de acces principal pentru a putea să amenajeze terenul vecin tot ca pe o grădină, și pentru a o putea lega de terenul de bază.
Fig.9.8.2.www.croomewalledgardens.com
Brown a început să călătorească aproape continuu în Anglia, creând grădini pentru nobilime, parcă neobosit și schimbându-și locația aproape în fiecare an. În 1767 a fost numit grădinar-șef la Curea Regală. El a lucrat în principal la Parcul Vechi din Richmond, care face parte astăzi din Grădina Boanică Regală.
29
De-a lungul acestor ani, Brown a fost ocupat cu compunerea grădinilor de la Langley și Blenheim, Oxfordshire. Planurile lui Brown pentru schimbările de la Blenheim Park-figura 3 pentru al 4-lea Duce de Marlboro datează din 1764. Lucrul aici avea să-l țină preocupat timp de 10 ani. Brown a vizualizat o mare cascadă în partea de vest, pentru a înlocui Cascada Sarei care a fost creată de văduva Ducesă Sarah în 1720. Fig.9.8.3.www.loveisspeed.blogspot.com
Lancelot Brown a murit subit și neașteptat, în urma unui infarct în 1783. Este interesant faptul că dacă se însumează kilometrii pătrați ai grădinilor peisagere create de el rezultă o suprafața de multe ori mai mare ca cea construită de André Le Nôtre. Însă grădinile concepute de el se presupun a fi diferite de cele ale contemporanilor săi. Maxima care spunea că o grădină trebuie realizată cu sentimentele unui poet și ochii unui pictor, se aplică multor alți arhitecți peisagiști, însă această axiomă nu pare să fi contat prea mult pentru Brown. El a evitat contrastele cromatice în mod deliberat și spre deosebire de alte grădini, nu a utilizat clădiri antice integrate în natură, caracteristică acestora din urmă. Brown nu a realizat nici o amenajare în stilurile lui Claude Lorrain (1600-1682) sau Nicolas Poussin (1594-1665). Ce conta cu adevărat pentru el era linia incorporată în dealuri ușor ondulate sau văi ale unor râuri încovoiate. Exista o tendință ca statuile și clădirile să fie percepute ca intruși. Brown nu a făcut altceva decât să schimbe fațada grădinii peisagere englezești. El a conceput peisaje întregi, dar a fost mai puțin interesat de a exprima apropierea de natură, decât să producă o aparență armonioasă, fără nici o intenție de a-i masca artificialitatea. Horace Walpole (1717-1797) a luat creatiile lui Brown drept o ocazie de a-si aduce laudele gradinii englezesti printr-un limbaj foarte patriotic. Anglia dobandise perfectiunea, spunea el, si oferise lumii un model cu adevarat artistic a ceea ce semnifica gradina. 9.9.Sheffield Park În 1776, John Holroyd (1735-1821), primul conte al Sheffield-ului, a decis să creeze un vast parc peisager de 40.5 hectare în districtul Sussex. El a izbutit în angajarea a doi dintre cei mai faimoși peisagiști ai Angliei pentru a duce la finalizare sarcina, ”Capability” 30
Fig.9.9.1.www.johncarterphoto.co.uk
Brown și Humphrey Repton. Cel de-al doilea a lucrat la grădină începând cu 1789 și a fost responsabil cu conceperea unui mic lanț de lacuri ce duceau până la casă. Brown a amenajat cele două lacuri cunoscute sub denumirea de “Calea femeii”. Până în 1883, nimic altceva nu se mai modificase în designul grădinii, până când al Treilea Conte al Sheffield-ului a extins zona lacurilor. Pentru această operație a fost contactată compania Pullham și Fii. James Pullham devenise faimos în Anglia ca sculptor în piatră. Cascadele dintre terasele lacului au fost probabil create de Pullham. În această perioadă au fost plantate coniferele și rododendronii. La începutul secolului XX grădina devenise proprietatea lui Arthur Soames, care din 1909 până în 1934 a folozit zona lacurilor pentru a planta multe sortimente diferite de arbori și arbuști, care trebuiau să ofere zonei un colorit special, pe timp de toamnă. Parcul - figura 1 a fost preluat mai târziu de Trustul Național, care l-a deschis publicului. Interzicerea clădirilor decorative, pe care puristii grădinii engleze le-au cerut încă de la mijlocul secolului al XVIII-lea, a fost controversată și lipsită de considerație în multe grădini peisagere. 9.10.Tatton Park Chiar și în secolul al XVII-lea, așa cum o dovedesc gravurile din “Britannia Illustrata”, aristocrația engleză a favorizat grădinile divizate de alei-aliniamente de arbori. Au fost folosite alei plantate cu fag (Fagus sylvatica) și lămâi (Citrus limon). Parcul Tatton - figura 1, din apropierea Knutsford-ului din Cheshire este faimos pentru aleile sale radiare plantate cu fag. Humphrey Repton a sfătuit proprietarii să distrugă aleile pentru a planta grupări dendrologice și a amenaja două poteci torsionate. Însă planurile sale au fost respinse și aleile au rămas intacte până în zilele de azi. În perioada 1814 Lewis Wyatt (1777-1853) a proiectat o grădină cu flori, din care au supraviețuit doar chioșcurile și fântâna cu o formă elegantă. A fost adăugată ansamblului Fig.9.10.1.www.hha.org.uk grădinii și o oranjerie, în 1818. Baronetul Joseph Paxton (1803-1865) a realizat în stil Italian, în 1850, terasele parcului. El a proiectat întinse șiruri de scări, a schițat un bazin central și a distribuit în mod elegant vase cu flori în linie curbă, de-a lungul balustradelor. De aici se putea ajunge la grădina peisageră situată nu foarte departe, unde se putea găsi Pârâul de Aur, un lac fermecat cu un templu Shinto. Această zonă, concepută ca o grădină japoneză a fost realizată în 1910.
31
Parcul Tatton este un exemplu grăitor al frumuseții englezești. Cultura Rococo, care era foarte receptivă cu privire la exoticism, a reprezentat o sursă semnificantă de inspirație pentru designerii grădinii în 1900. Din această cauză a existat o renaștere a interesului în clădirile decorative exotice, precum este Templul Shinto - figura 2, în cazul parcului Tatton. Fig.9.10.2.www.flickr.com
9.11.Castelul Howard Castelul Howard din Yorkshire poate fi privit de spectator ca fiind o variantă englezească a Versailles-ului. În 1699, Charles Howard (1877-1950), ofițerul naval și autorul unor comedii, John Vanbrugh (1664- 1726) intenționau să construiască un castel imens care să depășească tot ce se construise vreodată în Marea Britanie. Castelul, cu o secțiune centrală proeminentă, aripi cu 9 axe, și pavilioane amplasate în colțuri, era înconjurat de o grădină spațioasă care avea să prezinte toate caracteristicile unei amenajări peisagere târzii. Deși era încă erau influențați de idealul Baroc, oamenii au dorit panorame spațioase și sublime și le-au creat prin utilizarea de alei curbe, râuri și poduri. Dar pe parterul principal, unde astăzi se află monumentul “Fântâna lui Hercule”, se găseau siluete manieristice din arbuști, clădiri din lemn, obeliscuri și porți de intrare arcuite.
Fig.9.11.1.Castelul Howard si Fantana lui Hercule www.favoladellabote.blogspot.com
La estul castelului, teoreticianul englez Stephen Switzer (1682a€ “ 1745) a proiectat un crâng numit Pădurile luminate. Această zonă a grădinii oferea acestui noi tip de peisaj englez o amprentă definitivă. Switzer spunea mândru: ” Această incomparabilă pădurice este apogeul suprem care nu va mai fi obținut vreodată de nici un tip de artă a grădinilor.” Mausoleumul, construit de Nicholas Hawksmoor (1661-1736) în 1729, este un templu clasic rotund cu o cupolă mică, și creează o impresie puternică asupra privitorului. 32
9.12.Parcul Duncombe Micul oraș din Helmsley, Yorkshire este dominat de o ruină romantică a unui castel care oferă o panoramă completă a peisajului până la valea râului Rye. Castelul - figura 1, a fost achiziționat de Baronetul Charles Duncombe (1648-1711), bancher londonez, la finele secolului XVII. Nu era nici pe aproape o clădire decorativă, ci era o clădire medievală concretă. Dar Baronetul Charles a ajuns în foarte scurt timp să prefere un castel construit de Sir John Vanbrugh (1664-1726) în jurul anului 1710, împreună cu parcul spațios adiacent. De la castel, vizitatorul merge mai departe printr-un gazon vast către un ceas solar care este reglat de Saturn, părintele Timpului. Sculptura-figura 2, este realizată de către sculptorul flamand John Van Nost. O cărare terasată conduce turiștii printr-o largă concavitate de la Templul Tuscan până la Templul Ionic, permițându-le să se bucure de o priveliște minunată oferită de valea râului Rye. Imediat sub Templul Ionic construit în 1718 se află un zid ha-ha, care se găsește mai târziu la Stowe, într-o manieră similară. Fig.9.12.1.www.dave-ford.co.uk Precum Castelul Howad, Parcul Duncombe este de asemenea una din grădinile peisagere engleze timpurii. Vanbrugh trebuie să fi fost deosebit ca un inițiator al acestui tip de grădină. Succesul lui se datorează probabil și faptului că el nu avea studii nici ca architect, dar nici ca grădinar. El înțelegea intuitiv potențialul pentru crearea relațiilor dintre un peisaj natural și un parter proiectat în mod artificial. Una dintre ideile sale fundamentale era să obțină o paralelitate între aleea principală și fațada castelului. Aceasta oferea prilejul invitaților să privească de la castel în și peste grădină, spre peisajul îndepărtat.
Fig.9.12.2.www.trekearth.com
33
9.13.Studley Royal Descriind ruinele Catedralei fântânilor (Fountains Abbey) în nordul Yorkshire – figura 1, lângă satul Aldfield, scriitorul și politicianul Benjamin Disraeli (1804-1881) vorbea despre ruinele unei mari catedrale, întinse pe o suprafață de 4 ha. Aceasta avea zidăria acoperită în mare parte cu mușchi. Printre aceste ruini, scria el, încă se menținea una dintre cele mai nobile lucrări de artă creștină, catedrala, deteriorată dar încă admirabilă prin forma sa, singurul său acoperiș pe timp de vară fiind scheletul boltei.
Fig.9.13.1.www.sacred-destinations.com
Nimic nu a mai rămas din ferestrele sale magnifice, decât simetria mărețelor arcade și câteva fragmente din vitralii. Ruinele datează de pe vremea unei mânăstiri cisterciene construită în secolul XI, dar își datorează înfățișarea lui John Aislabie (1670-1742), care a achiziționat locul la începutul secolului XVIII și pe care l-a transformat într-o minunată grădină de apă din 1722 până la sfârșitul vieții sale, douăzeci de ani mai târziu. El a realizat un canal de aducțiune a apei până la sit, din râul Skell, a conceput un mare lac, a amenajat izvoare cu peșteri și faimoasele Bazine ale Lunii-figura 2. Fig.9.13.2.www.janetwrightphotography.co.uk
Unul dintre aceste bazine este făcut în forma lunii pline și celelalte în formă de semilună. În 1728 a creat designul pentru Templul Pietății, care a fost construit de Richard Doe. Pe o terasă mai înaltă a proiectat o potecă către un Templu octagonal neogotic. De aici poate fi atins vârful dealului Tent, cu o perspectivă de neuitat asupra canalului și cascadelor râului Skell până la ruinele catedralei.
34
10.Exotismul În secolele XVII și XVIII, câteva din țările Europei, ca Franța, Olanda, sau Anglia au reușit să-și extindă puterea colonială către Pacific, Estul îndepărtat și America centrală și de sud. Comerțul peste mări a prosperat și a adus acelor țări bunuri pe care nu le mai văzuseră niciodată. Mai mult, au fost illustrate descrieri ale călătoriilor, adesea scrise din imaginație, cu mențiuni despre animale, plante și rase umane de necrezut. Produsele chineze în special, precum vasele-figura 1, și materialele, au devenit rapid extraordinar de cunoscute.
Fig.10.1.Farfurie de inspirație chineză, Anglia sec. XIX www.rubylane.com
La curțile regilor și prințeselor europene, artiștii au început să imite ornamentația străină și să o integreze într-o artă de curte tradițională, ca pe un nou stil decorativ. În scurtă vreme au fost adoptate ca elemente decorative clădirile exotice precum templele maure sau podurile chinezești și pagodele. Încercarea de a crea o iluzie perfectă a unor părți îndepărtate ale lumii, fusese făcută mai ales în grădinile peisagere engleze. O caracteristică frecventă a designului exotic al grădinilor a fost pagoda chinezească, care a fost introdusă pentru prima dată în 1763 de către arhitectul englez Sir William Chambers, la Grădinile Kew.
Exotismul în designul grădinilor este dominat fără îndoială de așa numita chinezărie (“chinoiserie”). Aceasta se aplică nu numai pagodelor sau podurile chineze, dar și decorului vilelor și castelelor, folosind mobilier specific - figura 2, precum servante din oglinzi și porțelan și camere chineze. Dar erau folosite și vitrine indiene sau maure. Asemenea eclectism, combinarea diferitelor elemente stilistice (de obicei contrastante), au pavat calea istoriei celei de-a doua jumătăți a secolului XIX. În timp ce moda pentru China a evoluat accelerat într-o caracteristică consacrată a stilului Rococo, cel mai puțin întâlnite motive decorative ale exoticului Orient și ale Indiei erauFig.10.2.Piesă tratate ca niște curiozități. engleză de mobilier seculară (sec.XIX), inspirată de motivele mandarine www.furniture.oneofakindantiques.com
35
Moscheele arabe cu minaretele ascuțite, corturile turcești sau templele indiene cu arcuiri largi și fațade bogat decorate-în spațiul vast al grădinii peisagere-erau create ca puncte de interes la capătul unei alei sau ascunse printre grupări de arbori și arbuști. Exotismul nu a fost unanim acceptat în arta grădinilor și parcurilor, ci a provocat și criticism. La începutul anului 1748,William Gilpin (1724-1804), în lucrarea sa “Dialog despre gradină”, scrie că modei chineze îi lipsește adevărul și bunul gust. 11.1.Evoluția gradinilor si parcurilor din secolul al XIX-lea până în prezent În secolul al XIX-lea în Europa se trece de la stilul peisager englez și de la cel francez baroc și rococo, la neoclassicism. Ca efect al evoluției sociale și economice, concepția grădinilor și parcurilor depășește cadrul rezidențial, în centrele urbane fiind create primele amenajări peisagere destinate recreării locuitorii orașelor, precum parcurile publice. Stilul peisager devine rapid stil tradițional englez, își extinde arealul și asupra zonei rurale, întipărind peisajului specific o notă aparte, prin teoriile lui Repton, “landscape gardening”. La jumătatea secolului al XIX-lea, la Londra, creațiile peisagere în acest stil se extind pe 600 ha. Notabile grădini și parcuri publice din această perioadă sunt: St. James Park, Green Park, Hyde Park, Kensington Gardens, Regent’s Park, Victoria Park, Battersea Park - figura 1, situate atât în centrul orașului, cât și la periferia acestuia. Acest nou tipar compozițional specific Angliei a fost adoptat mai târziu și în Franța, Germania și Italia, prin recondiționarea unor grădini vechi dar și prin crearea de parcuri moderne.
Fig.11.1.1.Pagoda pasnică a Londrei www.blackcablondon.wordpress.com
Preocuparea pentru grădina botanică crește tot mai mult, artistul peisager fiind constrâns să lucreze numai cu material vegetal; grădinile ajung astfel în mâinile grădinarilor și aparent, rolul arhitectului devine neglijabil. În această perioadă, se analizează cerințele ecologice ale arborilor și arbuștilor, arborele “solitar” căpătând un rol principal în această compoziție. Astăzi ierbarul ce aparține acestor grădini botanice conține 5 milioane de specii.
36
După un timp, s-a resimțit nevoia unei schimbări, datorate faptului că grădinile englezești încep să devină monotone și sunt considerate a fi reduse din punct de vedere al mijloacelor de exprimare. Un avantaj îl constituie faptul că cercetătorii au mai adus din alte țări, pe lângă speciile dendrologice deja menționate, și specii floricole, iar din cauza condițiilor climatice, numărul serelor crește semnificativ. Englezul Ward descoperă serele din sticlă în anul 1833, bazându-se pe principiul circulației apei prin pământ și aer la aceeași temperatură. În perioada ce se încadrează între anii 1840-1860 a fost reintrodus în diferite amenajări stilul geometric, fiind amenajate partere italiene: Trenthalm Castle, Shrubland Parkfigura 2.
Fig.11.1.2.www.gardenvisit.com
După o perioadă, în Italia apare plăcerea de a înființa arborete, datorită abundenței de conifere, acestea fiind constituite în totalitate din rășinoase, așa numitele “Pineta”. Primul “Pineta” a fost plantat în anul 1843 în Kewgardens; astfel se explica reapariția influenței italiene. În secolul al XX-lea, în concepția de amenajare a spațiilor verzi, tipică engleză, apar aspecte noi: grădini realizate pe stâncării sau alpinarii (rock-garden), grădini făcute pe terenuri mlăștinoase (bog-garden) și grădini sălbatice (wild-garden). Amenajările peisagere contemporane nu mai sunt supuse restricțiilor rigide, soluțiile devenind mai simple și mai adecvate diferitelor așteptări. Majoritatea parcurilor și grădinilor create în secolul al XX-lea sunt realizate în stil mixt.
11.1.1.Grădina Castelului Sissinghurst Grădina Sissinghurst a fost creată în anii 1930 de către Vita Sackville-West, poetă și teoreticiană a grădinăritului și de către soțul ei, Harold Nicolson, autor și diplomat. Castelul Sissinghurst este o ruină elizabetană a unui conact așezat în ținutul pașnic al Șesului din Kent. Cândva a fost o închisoare destinată capturării marinarilor francezi, în timpul Războiului de Șapte ani, iar mai apoi o fermă activă.
37
Grădina însăși a fost proiectată ca o serie de “camere”, fiecare cu un specific diferit și cu o culoare sau temă dominantă aparte, pereții despărțitori fiind reprezentați de garduri vii înalte și de ziduri de cărămidă roșietică. Camerele și “usile” sunt aranjate în așa fel încât, în timp ce o persoană se bucură de priveliștile minunate dintr-o secție a grădinii, descoperă subit un alt peisaj dintrFig.11.1.1.1.Vedere aeriană a Sissinghurst-ului, la o altă parte a grădinii. inceputul anilor 1930 www.nationaltrust.org.uk
Nicolson a făcut eforturi mari pentru a realiza noi interconexiuni interesante, în timp ce soția sa s-a concentrat pe dezvoltarea unui aspect deosebit al florilor din fiecare zonă. Situl este foarte vechi – “hurst” fiind termenul saxon pentru ”padure tainică”. În Epoca Medievală aici a fost construit un conac feudal cu un șanț cu trei brațe plin de apă. O pădure deasă minunată și un teren deschis de câmp înconjoară grădina ,ambele fiind perfecte pentru plimbări și picnicuri. De asemenea, pe terenul acestui loc fantastic se găsesc și arbori seculari de-a dreptul fascinanți și unele dintre exemplarele native ale vieții sălbatice, din Kent.
Fig.11.1.1.2.Planul sitului, realizat de Nicolson www.wikipedia.org
Una dintre grădinile care captează cel mai repede atenția este Grădina Albă-figura 4. Aceasta, deși este predominant bicoloră (alternanța alb-verde), nu este deloc monotonă, fiind plantată cu specii foarte variate. Piesa centrală este compusă dintr-un suport axial de fier forjat cu o specie de trandafir alb cățărător și anume Rosa mulliganii- figura 3. Fig.11.1.1.3.www.flickeflu.com 38
Trustul Național a preluat în 1967 întreaga amenajare Sissinghurst, cu tot cu grădină, fermă și construcții. Grădina este reprezentativă pentru Grădina engleză de mijloc al secolului XX. În zilele de astăzi este foarte celebră și este, așadar, foarte aglomerată în zilele de vârf ale perioadelor de vacanță. Fig.11.1.1.4.www.nttreasurehunt-wordpress.com
11.2.Teoriile grădinii engleze din secoleleXVIII si XIX Stephen Switzer (1682-1745), un practicant al grădinăritului, a fost probabil primul care a unit golul dintre grădina franceză de factură barocă și grădina peisageră orientată către natură. Lucrarea sa “Ichnographia Rustica” - figura 1, a fost publicată la Londra în 1718. El impunea ca designul grădinii să combine elemente plăcute și folositoare, dar respingea cu desăvârșire geometria franceză. Acest lucru surprinde, având în vedere că în 1718 el urma modelul francez când schița planul grădinii sale ideale. Conexiunea intimă cu agricultura, dorită de Switzer, a condus la construcția canalelor îngrădite, așa numitele ha-ha-uri, cu scopul de a împiedica pătrunderea vitelor în zonele de recreere și utilitare ale grădinilor. Fig.11.2.1. www.repressedpublishing.com
Contactul apropiat cu pictura peisajului a constituit subiect de discuție pentru prima dată de către Thomas Whatley (1726-1772), un membru al Parlamentului. El lăuda valoarea artei amenajării grădinilor, pe care o considera superioară artei picturii peisajului, originalul fiind întotdeauna preferat în detrimentul unei imitații. Aceasta este o comparație interesantă, deoarece a atras atenția asupra faptului că arhitectul peisagist modelează natura, în timp ce pictorul doar o reprezintă. El considera că o pictură nu ar trebui niciodată să fie model pentru amenajarea unei grădini, deoarece arhitectul lucrează cu propriile sale reguli estetice ce derivă din studiul naturii. Modele lui Whatley au fost Stowe, Stourhead și grădinile lui Lancelot Brown. În timp ce Whatley favoriza un tip aproape purist de concepție a peisajului, arhitectul londonez Sir William Chambers (1723-1796) a pledat pentru grădina exotică. Călătoriile sale în China i-au trezit un interes profund cu privire la elementele decorative chineze. În contrast cu opera lui Brown, el a deschis calea către grădina “sentimentala” care era menită să aibă mai întâi o chemare emoțională. De fapt, ambele tipuri de grădini au reușit să coexiste în Anglia, dar adepții lor s-au împărțit categoric în două tabere, între Chambers și Brown. 39
Diferența dintre un parc și o grădină în scrierile teoretice ale lui William Gilpin (1724-1804) - figura 2, fuseseră deja tratate. Accentuarea elementului pictural făcută de acesta a condus la un mod de a privi picturile care era asemănător celui de a analiza o pictură. Pentru Giplin, o grădină era o pictură tridimensională și dinamică, așa cum menționează în “Notitele” sale în 1791. Fig.11.2.2.www.wikipedia.org
Analog lui Giplin, Humphrey Repton a făcut de asemenea o distincție între parc și grădină. Pentru acesta, o grădină amenajată în apropierea casei trebuia creată în stil strict geometric, architectural, în timp ce pentru parcul situat la o mai mare distanță de casă el a vizualizat principiul oferirii unei forme artistice naturii. În “Schițele” sale, Repton scrie: ” Am descoperit că aspectul utilității trebuie adeseori să conducă frumusețea, și că avantajele trebuie preferate în detrimentul efectului pitoresc în vecinătatea locului în care oamenii trăiesc. În orice aspect ce are legătură cu omul, proprietatea și comoditatea nu sunt obiecte de un gust mai prost decât efectul pitoresc.” John Claudius Loudon (1783-1843)- figura 3, a determinat o schimbare de direcție în aprecierea artistică și socială a grădinii naturale engleze. Deși Loudon a urmat în linii mari ideile lui Repton, el nu a pierdut nici o oportunitate de a demonstra greșelile și slăbiciunile sistemului înaintașilor săi. Fig.11.2.3.www.kosmoid.net Cu toate acestea, în anii 1830, scriind în a opta ediție –“Revistei gradinarilor” (1837), a introdus un nou termen: ” Stilul gardenesque” este calculat pentru a expune arta peisagistului.” Odată cu acest concept, formele geometrice au devenit treptat importante.
40
12.Concluzii Peisajul englez mi s-a imprimat în minte ca fiind pictural și proaspăt, dominat în permanență de verdele intens, dar senin al locului și scăldat de o lumină diafană, filtrată prin aerul umed și răcoros. Arta grădinilor engleze a avut o dezvoltare relativ lentă, ocupând multe secole în istorie, însă tranziția de la stilul geometric imprimat de renaștere și baroc la stilul peisager, liber a fost cea care a delimitat tipicitatea domeniului englez. Deși a fost puternic și în mod irevocabil influențată de estetica altor civilizații (franceză, italiană, chineză, japoneză, arabă etc) și de curentele contigue (renaștere, baroc), este indiscutabil faptul că adevărații teoreticieni și practicanți ai artei grădinilor engleze au ținut să imprime peisajului o specificitate clară. Un rol definitoriu în conceperea și evoluția grădinilor și parcurilor Angliei l-a avut în primul rând arta engleză (pictura,literatura,muzica). Poetul Alexander Pope spunea că “Natura este o artăƒ încăƒ necunoscutăƒ omului.”, însă acest lucru nu i-a împiedicat pe celebrii arhitecți peisagiști precum William Kent, Charles Bridgeman sau Lancelot “Capability” Brown să proiecteze adevărate comori verzi pe care le-au lăsat moștenire naturii însăși, dar și oamenilor. Douăƒ elemente au stat la baza aparițiilor acestor grădini: clima umedăƒ cu temperaturaƒ constantăƒ și afinitatea britanicilor pentru naturalețe. Orientarea către pitoresc și sublim, specifică englezilor și popoarelor germanice se intersectează cu puterea naturii și capacitatea omului de a o manevra. Printre grădinile engleze care m-au impresionat cu adevărat prin frumusețea și simplitatea lor se numără: Parcul Rousham, Parcul Duncombe, Parcul Studley Royal și Grădina Castelului Sissinghurst. Consider că arta arhitecturii peisagere specifice Angliei este flexibilă ca stil și arhitectură, distinsă și elegantă, fiind întotdeauna subtilă, spre deosebire de celelalte tipuri de grădini europene care pot fi agasante prin structuralitatea lor. Grădina engleză combină rusticul și modernul concomitent, reușind să nu devină kitsch. Pentru a concluziona, în Anglia există cu siguranță o multitudine de grădini care sunt mari sau mici ca suprafață, formale sau informale, private sau publice, însă toate ilustrează pasiunea britanică pură și romantică pentru crearea de spații verzi proprii, ce sunt în continuă expansiune. Toate sunt diferite, însă ca și creatorii lor, fiecare are personalitatea sa distinctă.
41
Bibliografie: 1.Palade L, Tompea Ancuta, 1996 - Istoria artei gradinilor-curs, Ed. “Ion Ionescu de la Brad” U.S.A.M.V., pag 177-195 2.Visoiu Dagmar, 2004 - Evolutia artei gradinlor si parcurilor, Ed. Mirton, Timisoara, pag. 136143 3.Iliescu Ana-Felicia, 2008 - Arhitectura peisagera, Ed. Ceres, Bucuresti, pag.53-58 4.Ehrenfried Kluckert, 2007- European Garden Design-From classical antiquity to the present day,Ed.H.F.Ullmann,China, ISBN 978-3-8331-3501-9, pag 334-341,347-351,352-400 5.Mihalache Roxana,2012 – English for specific purposes.Gardens, Iasi, Uz universitar 5.***http://ro.wikipedia.org/wiki/Anglia 6.*** http://anglia.hartaeuropa.com/page_informatii_turistice_geografia_angliei.html 7.*** http://www.projectbritain.com/vegetation.html 8.***http://www.gardenvisit.com 9.***http://www.flickr.com 10.***http://www.deviantart.com 11.*** http://www.nationaltrust.org.uk/sissinghurst-castle/history/
42