Ioan SLAVICI Mara Definitie: Romanul este o scriere epica in proza, cu actiune complexa, de mare intindere, desfasurata pe mai multe planuri, cu personaje numeroase si cu o intriga complicata. Romanul are o structura narativa ampla, organizata pe mai multe planuri paralele sau intersectate, in care se prezinta un numar mare de personaje, cu pondere diferita in structura epica (personaje principale, secundare, episodice etC). Romanul "Mara" de Ioan Slavici a fost publicat in 1894, in revista "Vatra", iar in volum a aparut abia in 1906. Proza lui Ioan Slavici contureaza o fresca a moravurilor si a comportamentului specifice spe cifice locuitorilor din Ardeal, o lume in care triumfa binele s i adevarul, cinstea si dreptatea, norme no rme etice pe care omul trebuie sa le respecte. Prozator ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu, Slavici este un autor moralist, un fin psiholog, un creator de tipologii. Dupa cum el insusi marturiseste, ca adept inflacarat al lui Confuciu, aplica in opera sa principalele virtuti morale exprimate de acesta; sinceritatea, demnitatea, buna-credinta, franchetea, cinstea, iubirea de adevar etc, afirmand ca filozoful chinez este "cel mai cu minte dintre di ntre toti oamenii care le-au dat altora sfaturi". ("Educatia ("Edu catia morala") intreaga creatie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibrul moral, pentru chibzuinta si intelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni si s i pastrarea masurii in toate, iar orice abatere de la aceste principii * este grav sanctionata de autor. Romanul "Mara" de Ioan Slavici este "cel mai bun roman al nostru, inainte de A«IonA»", conform afirmatiei lui Serban Cioculescu si "aproape o;. capodopera", in viziunea lui George Calinescu, deoarece destinul eroilor si mediul social sunt evocate cu o remarcabila arta a detaliului si cu o mare forta de construire a ansamblului. Semnificatia titlului este sugestiva, deoarece aceasta creatie este, mai intai, "romanul Marei", al carei destin constituie axa fundamentala a epicii, fiind si "prima femeie-capitalist din literatura noastra" (Nicolae ManolescU). Pe ea n-o intereseaza averea, ci banii, care ii aduc respect si impacare. Mara se incadreaza in vederile etice ale autorului, care considera ca oamenii trebuie sa fie chibzuiti, harnici si virtuosi, ea intruchipand u n adevarat exemplu de moralitate. Tema romanului o constituie fresca sociala a lumii ardelenesti, cu moravurile ei specifice, asezata la interferentasatului cu orasul, intr-un targ ardelenesc, Radna, situat langa Lipova si aproape de Arad. Actiunea este plasata la sfarsitul secolului al XlX-lea si inceputul secolului al XX-lea, cand relatiile capitaliste incipiente evolueaza spre structuri sociale mestesugaresti, cu o anumita psihologie, proprie burgheziei aflate in ascensiune.
Structura romanului Romanul "Mara" de Ioan Slavici este es te structurat in 21 de capitole, purtand p urtand titluri semnificative pentru continutul acestora: "Saracutii " mamei", "Maica Aegidia", "Furtuna cea mare", "Ispita", "Datoria", "Blestemul casei", "Norocul
casei", "Pace si liniste" etc. Opera se constituie prin imbinarea dintre romanul Marei, care urmareste destinul eroinei si romanul iubirii, care ilustreaza formarea si consolidarea cuplului erotic Persida-Natl. Relatarea actiunii se face din perspectiva auctoriala, adica naratiunea este la persoana a III-a, Slavici fiind omniscient si omniprezent. Romanul are si o certa valoare etnografica, prin descrierea obiceiurilor ardelenesti, atat cele religioase cat si acelea referitoare la cultura si mentalitatea oamenilor de diferite etnii, ce convietuiau pe aceste meleaguri: romani, sasi, unguri.
Subiectul romanului Romanul incepe prin prezentarea personajului principal, Mara Barzovanu, "o precupeata" din Radna si prin descrierea locurilor unde urmeaza sa se petreaca actiunea. Mara ramasese vaduva cu doi copii, "saracutii de ei", dar era inca tanara, voinica, harnica si nu se plangea de noroc. Barbatul sau, Barzovanu, fusese "mai mult carpaci decat cizmar" si-si petrecuse viata stand mai ales "la birt decat acasa", lasandu-Ie copiilor o livada de "vreo doua sute de pruni", o vie pe dealul Paulis si casa, care era a Marei, primita ca zestre cand se maritase. Radna este situata pe malul drept al Muresului, iar peste rau, pe malul stang, se afla Lipova, de unde, pana la Arad se fac numai "doua ceasuri". Pe coasta dealului se afla manastirea minoritatilor "Maria Radna", iar biserica romaneasca este numai la Lipova. Mara face negot, "vinde ce poate si cumpara ce gaseste", duce de la Radna "ceea nu gasesti la Lipova ori la Arad" si aduce de la Arad "ceea ce nu gasesti la Radna ori la Lipova.". Marti dimineata isi asaza "satra (macat, covor - n.n.) si cosurile pline in targ la Radna, joi trece Muresul si-si intinde marfa la Lipova, iar vineri noaptea pleaca la Arad, "in piata cea mare", unde se aduna lume multa, din sapte tinuturi. Adesea, Mara mai castiga si dreptul de a-si pune masa si cosurile la capul podului, pe unde trecea toata lumea, cu sau fara treaba. Ea respecta, instinctiv, un principiu esential al economiei capitaliste, prefera sa dea tot ce are de vanzare pe "castig putin", decat sai "cloceasca" marfa si sa se intoarca acasa cu ea. Ca sa nu-i lase singuri, Mara ii poarta dupa ea pe cei doi copii, Persida si Trica, prin targuri, de aceea ei sunt "nepieptanati si nespalati si obraznici, saracutii mamei", dar ii iubeste mult si este foarte mandra de ei: "Tot n-ar nimeni copii ca mine!". Mara isi tinea banii stransi pana acum repartizati in trei ciorapi: "unul pentru zilele de batranete si pentru inmormantare, altul pentru Persida si al treilea pentru Trica" si nu trecea nici o zi fara ca ea sa nu puna in fiecare macar cate un creitar. Avea ambitia ca sa-si vada fata preoteasca, iar pe Trica ajuns staroste in breasla cojocarilor. Persida este dusa la manastirea din Radna si data in grija maicii Aegidia pentru o educatie aleasa, iar pe Trica il angajeaza ucenic "pe patru ani" la Bocioaca, starostele cojocarilor din Lipova. Copiii s-au facut mari si, odata cu ei "au crescut si ciorapii". Frumusetea si farmecul Persidei il fascineaza pe Natl, feciorul lui Hubar, macelar la Lipova. Natl fusese ucenic, de doi ani ajunsese calfa, iar acum, asa cum erau randuielile breslei, trebuia sa mai faca "doi ani de calatorie" ca sa ajunga patron. Persida se indragosteste, la randul ei de Natl si refuza cu fermitate sa se marite cu teologul Codreanu, spre marea supararea a Marei, care voia s-o vada preoteasa. Pentru dragostea
ei, Persida sfideaza cu hotarare si brutalitate prejudecatile vremii, intre care aceea ca Natl era neamt. Ioan Slavici consacra pagini memorabile iubirii aprinse dintre cei doi tineri. "Dragostea Persidei este de un dramatism rascolitor. Nimeni pana la Slavici n-a descris dragostea in tot ceea ce are mai dramatic, grav, cu atata adancime si vigoare realista, cu atata poezie", afirma Pompiliu Mareea. Cand implineste optsprezece ani, Persida se casatoreste, in taina, cu Natl si fug impreuna la Viena, ca sa-si termine el perioada de calatorie, care ii va da dreptul sa devina maistru macelar. intorsi la Lipova, tanara familie deschide un birt, pe care-1 va conduce mai ales Persida, deoarece Natl incepuse sa bea, sa joace carti si sa trandaveasca, ba chiar isi batu sotia, atunci cand ii reproseaza ca prietenii de bautura nu plateau si ca socotelile pe care Ie facuse insumau bani foarte multi. Persida pierduse mult din infatisarea aleasa si gingasa pe care o capatase la manastire, se facuse mai voinica si mai puternica din / cauza ca muncea din greu toata ziua. Schimbarea se produsese si in sufletul ei, contactul permanent cu slugile si clientii din carciuma o inasprisera, "nu se mai rusina cand auzea vorbe proaste, nu se simtea jignita cand i se zicea vreo vorba aspra". Fata are mustrari de constiinta pentru cununia lor facuta fara binecuvantarea parintilor, avand complice pe preotul Codreanu care facuse slujba pentru ca era un om slab si nu putuse rezista rugamintilor Persidei. Dupa ce Persida naste un copil, Mara si parintii lui Natl se impaca, dar, nu mult dupa aceea, batranul Hubar este ucis de fiul sau nelegitim, Bandi. Hubar-macelarul avusese o legatura amoroasa ascunsa cu Reghina, care fusese servitoare la Radna. Femeie voinica si frumoasa, ea il nascuse pe Bandi dar ramasese paralizata de o mana si de un picior, i se strambase gura si se smintise, asa ca nimeni nu putuse afla cine era tatal. Maicile ii tineau la manastire si ii hraneau pe amandoi, din mila crestina. Reghina muri cand baiatul implinise opt ani, iar cand crescuse, Mara il ia de ajutor ca sa-i care cosurile si sa-i fie de folos la treburi. Bandi semana din ce in ce mai mult cu Natl si toti si-au dat seama ca iubitul misterios al Reghinei fusese Hubar-macelarul.
Paralel cu destinul Persidei, Slavici relateaza viata lui Trica. Angajat uncenic la Bocioaca, starostele cojocarilor, Trica este cuminte si harnic, ajunge calfa, dar refuza sa devina ginerele stapanului, desi acesta si-ar fi dorit sa-l insoare cu singura lui fiica. Trica rezista cu stoicism si la avansurile pe care i le facea sotia patronului, Marta, si vrea numai sa devina mester cojocar pentru a avea o viata independenta. Mara refuza sa-i plateasca lui Trica stagiul militar si baiatul pleaca pe frontul din Italia, este ranit In sold de o tandara de bomba" si internat intr-un spital din Verona. intors acasa, Mara vede ca flacaul se schimbase, avea obrazul ras si o mustacioara rasucita, nimic din infatisarea lui nu mai amintea de "prostalanul motolog din care putea orisicine sa faca ce vrea", in postul Pastelui, "amandoi cumnatii au fost scosi maiestri", Trica devine "maiestru" cojocar, iar Natl "maiestru" macelar. Finalul romanului ilustreaza intalnirea dintre Bandi si Hubar, care recunoaste, in sfarsit, ca este tatal lui. in clipa aceea, Bandi "il lovi cu pumnul in piept, apoi cuprins de un fel de turbare, se napusti asupra lui si-1 musca in gatlej". Persida il gasi pe Hubar prabusit in mijlocul casei, cu
ochii inchisi, iar pe Bandi apasand pieptul tatalui sau si razand demential. Ioan Slavici surprinde, pe tot parcursul romanului, atmosfera specifica a spatiului ardelenesc, in toate laturile vietii omenesti. Cu o impresionanta forta a detaliului, autorul construieste imagini sugestive privind etnografia, obiceiurile, traditiile, mentalitatea oamenilor de etnii diferite, care convietuiesc in acelasi spatiu etic ce-i cuprinde si-i supune pe toti: "Colectivitatea face legea pe care individul e tinut sa o respecte". (Nicolae ManolesciI)
