Neagu M. Djuvara s-a nãscut la Bucureºti în 1916, într-o familie de origine aromânã aºezatã aici la sfârºitul secolului al XVIII-lea, care a dat þãrii mai mulþi oameni de seamã. Licenþiat la Sorbona (istorie, 1937) ºi doctor în drept (Paris, 1940). Participã la campania din Basarabia ºi Transnistria (iunie–noiembrie 1941); rãnit în apropiere de Odessa. Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineaþa zilei de 23 august 1944, în legãturã cu negocierile de pace cu Uniunea Sovieticã. Numit secretar de legaþie la Stockholm, va rãmâne aici pânã în septembrie 1947, când comuniºtii preiau ºi Externele. Implicat în procesele politice din toamna anului 1947, rãmâne în exil, militând pânã în 1961 în diverse organizaþii ale diasporei româneºti. În 1961 pleacã în Republica Niger, unde va sta 23 de ani în calitate de consilier diplomatic ºi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Strãine ºi, concomitent, profesor de drept internaþional ºi de istorie economicã la Universitatea din Niamey. Între timp, reia studiile de filozofie la Sorbona. În 1972, obþine doctoratul de stat la Sorbona cu o tezã de filozofie a istoriei; mai târziu, obþine ºi o diplomã a Institutului Naþional de Limbi ºi Civilizaþii Orientale de la Paris. Din 1984 este secretar general al Casei Româneºti de la Paris, pânã dupã revoluþia din decembrie 1989, când se întoarce în þarã. Din 1991 este profesor-asociat la Universitatea din Bucureºti ºi membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol“ din Iaºi ºi al Institutului de Istorie „N. Iorga“ din Bucureºti. Principalele publicaþii: Le droit roumain en matière de nationalité (tezã de doctorat); Civilisations et lois historiques. Essai d’étude comparée des civilisations (carte premiatã de Academia Francezã); în româneºte, Civilizaþii ºi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaþiilor ; Le pays roumain entre Orient et Occident . Les Princi-pautés danubiennes dans la première moitié du XIX e siècle; în româneºte, Între Orient ºi Occident. Þãrile române la începutul epocii moderne ; O scurtã istorie a românilor povestitã celor tineri ; Cum s-a nãscut poporul român; Mircea cel Bãtrân ºi luptele cu turcii; De la Vlad Þepeº la Dracula Vampirul ; Însemnãrile lui Gheorghe Milescu (roman; ediþie nouã În semnãrile lui Georges Milesco); Amintiri din pribegie; versiune francezã: Bucarest–Paris–Niamey et retour ou Souvenirs de 42 ans d’exil (1948–1990); Existã istorie adevãratã? ; Thocomerius–Negru Vodã, un voivod de origine cumanã la începuturile Þãrii Româneºti; Rãzboiul de ºaptezeci ºi ºapte de ani (1914–1991) ºi premisele hegemoniei americane. Eseu de istorie-politologie.
Ediþia a II-a, revãzutã ºi adãugitã
Redactor: Cătălin Strat Coperta: Angela Rotaru Tehnoredactor: Manuela M ăxineanu Corectori: Georgeta-Anca Ionescu, Anca Dr ăghici DTP: Corina Roncea, Dan Dulgheru © HUMANITAS, 2010, 2011 ISBN 978-973-50-3209-8 (pdf) EDITURA HUMANITAS Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucure şti, România tel. 021/408 83 50 fax 021/408 83 51 www.humanitas.ro Comenzi online: tel./fax 021/311 23 30 e-mail:
[email protected] www.libhumanitas.ro
Dedic aceastã carte veriºoarei mele Despina Mavrocordat, prinþesã zu Sayn-Wittgenstein, care m-a îndemnat cu atâta stãruinþã, ani de-a rândul, sã încerc aceastã evocare a familiei noastre materne, pe care am îndrãgit-o amândoi. Je dédie ce livre à ma cousine la princesse zu Sayn-Wittgenstein, née princesse Despina Mavrocordato, qui m’a encouragé avec tant d’insistance, des années durant, à tenter cette évocation de notre famille maternelle, qui nous a été chère à tous deux.
Table des matières* I. Remerciements / 9 VII. INTRODUCTION / 11 Une réalité contournée jusqu’à présent dans l’historiographie roumaine: les «grands boïars» de Valachie et de Moldavie ont représenté, depuis les débuts, une véritable oligarchie institutionnelle et héréditaire II. À LA RECHERCHE DES COMMENCEMENTS / 65 Les Grãdiºteanu aux XVe – XVIe siècles III. TROIS GÉNÉRATIONS DE HAUTS DIGNITAIRES / 93 Les Grãdiºteanu au siècle des princes Craïovesti, Brancovans et Cantacuzènes (1620–1718) IV. À L’ÉPOQUE PHANARIOTE / 137 Sous le premier prince Phanariote, Nicolas Mavrocordato, ªerban Grãdiºteanu s’enfuit en Olténie (Petite Valachie) occupée par les Autrichiens. Mavrocordato lui confisque toutes ses terres et les donne à l’Église Métropolitaine de Bucarest. La cousine et héritière de ªerban lutte pour récu pérer au moins une partie de la fortune; les Grãdiºteanu des XVIIIe, XIXe et XXe siècles sont ses héritiers V. AU SIÈCLE DE LA RENAISSANCE NATIONALE / 159 Les derniers éclats: patriotes, quarante-huitards, hommes politiques (1821–1920) VI. LEUR DERNIER SIÈCLE / 205 La famille s’éteint lentement dans la douleur: morts prématurées, suicides, enfants naturels, aliénation mentale Glossaire de termes historiques / 271 Index des noms / 279 * Les patronymes roumains se lisent souvent de manière très déformée en français; ainsi, Brancusi (Brâncuºi) devrait se prononcer approximativement Brunnecouche!, Cioran, Tchoranne; le prénom Neagu, vieilli et devenu parfois nom de famille, Nyágou (2 syllabes); Grãdiºteanu, approximativement Gredishtyanou.
Tablã de materii I. Mulþumiri / 9 VII. INTRODUCERE / 11 O realitate ocolitã pânã acum de istoriografia românã: „boierii mari“ din Þara Româneascã ºi Moldova au reprezentat, dintru început, o adevãratã oligarhie instituþionalã ºi ereditarã II. ÎN CÃUTAREA ÎNCEPUTURILOR / 65 Boierii Grãdiºteni în secolele XV–XVI III. TREI GENERAÞII DE MARI DREGÃTORI / 93 Grãdiºtenii în veacul domnilor Craioveºti, Brâncoveni ºi Cantacuzini (1620–1718) IV. ÎN VREMEA FANARIOÞILOR / 137 Sub primul domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, ªerban Grãdiºteanu se haineºte ºi trece în Oltenia ocupatã de austrieci. Mavrocordat îi confiscã toate moºiile ºi le dã Mitropoliei. Vara ºi moºtenitoarea lui ªerban se luptã pentru a redobândi o micã parte din avere. De la ea se trag Grãdiºtenii din secolele al XVIII-lea, al XIX-lea ºi al XX-lea V. ÎN VEACUL RENAªTERII NAÞIONALE / 159 Ultimele sclipiri: patrioþi, paºoptiºti, oameni politici (1821–1920) VI. ULTIMUL LOR VEAC / 205 Încet, neamul se stinge în dureri: moarte timpurie, sinucideri, copii din flori, alienaþie mintalã Glosar de termeni istorici / 271 Indice de nume proprii / 279
II
ÎN CÃUTAREA ÎNCEPUTURILOR Boierii Grãdiºteni în secolele XV–XVI
Si j’écris leur histoire, ils descendront de moi.
Alfred de Vigny
În familia Grãdiºteanu, pânã când am apucat eu pe ultimii purtãtori ai numelui (mama, fratele ºi surorile ei, veri ºi veriºoare mai îndepãrtaþi) se pãstra tradiþia – sau legenda? – cã neamul se trãgea din Basarabi. Interesant e faptul cã aceeaºi credinþã o avea ºi o ramurã desprinsã din Grãdiºteni la începutul veacului al XVIII-lea, Bãrcãneºtii, care nu mai aveau însã ºtiinþã de vechea legãturã cu Grãdiºtenii. În iarna 1939/1940, pe când lucram cu sârg la isprãvirea tezei mele de doctorat în drept la Paris, am dat întâmplãtor, la Biblioteca Academiei Române, peste o corespondenþã dinainte de Primul Rãzboi Mondial între tânãrul pe atunci Dan Bãrcãnescu ºi vârstnicul ªtefan Grecianu, cunoscut pentru migãloasele lui cercetãri genealogice. Bãrcãnescu, înmânându-i un teanc de documente privitoare la moºia Bãrcãneºti, îi cerea pãrerea asupra unei pretinse coborâri a familiei sale din Basarabi. Dupã studiul amãnunþit al documentelor, Grecianu i-a rãspuns cã n-a gãsit în ele nici o legãturã în aceastã privinþã; ºi cã tot ce ºtie dânsul din documentele pe care le cunoºtea era cã primul Bãrcãnescu atestat la cumpãna secolului al XVII-lea cu secolul al XVIII-lea a fost un Vasile sau Papa Mogoºescu Bãrcãnescu, nepot de fiu al marelui vistier Bunea Grãdiºteanu. Acesta moºtenise ºi numele de Mogoºescu de la tatãl sãu vitreg, vornicul Dumitru Zemþea din Mogoºeºti, care-l ºi adoptase, astfel încât pe
68
CE AU FOST BOIERII MARI ÎN ÞARA ROMÂNEASCÃ?
primul fiu al lui Bunea, Vâlcu, îl gãsim numit când Grãdiºteanu, când Mogoºescu. Fiul sãu, Vasile sau Papa Mogoºescu, a luat numele de Bãrcãnescu dupã o moºie a soþiei sale, Maria Popescu Negoiescu, nepoata de frate a lui Antonie vodã din Popeºti (1669–1672), cu zestre la moºia Bãrcãneºti. 1 Negoieºtii-Popeºti nu þineau însã moºia decât de la începutul secolului al XVII-lea, fãrã vreo legãturã cu posesori din veacul anterior, care ar fi fost din Basarabii-Craioveºti, amãnunt care i-ar fi pãrut lui Dan Bãrcãnescu a fi la originea pretenþiei familiei la o origine voivodalã. 2 Faptul cã se pãstrase acea credinþã la douã ramuri ale familiei despãrþite de veacuri mi-a dat însã de gândit. Vãdit, trebuia cãutat în altã direcþie decât cãutase Dan Bãrcãnescu. Cu zeci de ani mai târziu, când îmi apãruse cã nu puteam urca deocamdatã pe linie bãrbãteascã mai sus decât bunicul lui Bunea vistierul ºi se pãrea cã nici tatãl acestuia din urmã nu deþinuse o dregãtorie de rangul întâi ºi nu apãrea vreo legãturã cu Basarabii, inginerul Gheorghe Muºat, neobosit scormonitor de arhive ºi vechi hrisoave, mi-a sugerat o cale la care nu ne gândiserãm: dat fiind preþul ce-l avea în evul nostru mediu ascendenþa femininã, acea tradiþie ivitã la Grãdiºteni ºi pãstratã ºi în ramura Bãrcãnescu nu s-ar datora oare amintirii unor coborâri prin femei? Se întâmplã, într-adevãr, cã mama 1. Vezi fragmente din Genealogiile lui ªtefan Grecianu (operã postumã, 1916) referitoare la Bãrcãneºti, în Mihai Dim. Sturdza, Familiile boiereºti din Moldova ºi Þara Româneascã , vol. I, Editura Simetria, Bucureºti, 2004, p. 342. 2. Impresionant e amãnuntul cã, la puþin timp dupã acel schimb de corespondenþã, Dan Bãrcãnescu o va lua de soþie pe Marie-Jeanne Grãdiºteanu, fiica lui Petrache Grãdiºteanu ºi varã primarã cu mama.
ÎN CÃUTAREA ÎNCEPUTURILOR
69
lui Bunea Grãdiºteanu, soþia logofãtului Vâlcu din Or beasca, Maria Bãrbãteasca, sã fi fost, dupã unele scrieri pe care nu le-am putut însã verifica, sã fi fost, zic, o descendentã a lui Vlad vodã Cãlugãrul, fratele vitreg al lui Vlad Þepeº ºi al lui Radu cel Frumos. Iar prima soþie a lui Bunea ºi mama tuturor copiilor sãi, Stoica, fiicã a marelui logofãt Paraschiva din Drãghineºti, un Cocorãscu, era ºi ea strã-strãnepoatã a aceluiaºi Vlad Voivod. Mai mult: la o a treia generaþie, fiul lui Bunea, Grigore, care a ajuns mare logofãt în 1683 ºi din care se trage spiþa ulterioarã a Grãdiºtenilor, a fost cãsãtorit cu Stanca din Albeºti, a cãrei mamã, tot Stanca, era fiica lui Pârvu Rudeanu – ºi el coborâtor din Vlad Cãlugãrul! O asemenea succesiune de înrudiri putea naºte la urmaºii lor credinþa într-o descendenþã din Basarabi. Ba se poate ridica chestiunea dacã nu cumva, mai demult, chiar de nu figurau printre marii dregãtori, înaintaºii Grãdiºtenilor sã fi fãcut parte din rudele neamului voivodal, ceea ce ar explica o succesiune de mai multe alianþe cu femei coborâtoare din domni Basarabi. În întãrirea unei asemenea ipoteze, apare posibilitatea ca generaþiile care precedã pe Bunea Grãdiºteanu, tatãl, logofãtul Vâlcu din Orbeasca ºi bunicul, logofãtul Neagoe din Orbeasca ºi din Fieni sau Fianca, sã se tragã eventual din vechiul neam al Orboieºtilor, întrucât am întâlnit mai demult însemnarea localitãþii dãtãtoare a numelui, ca Orbeasca sau Orboiasca. Cercetând acum cu migalã, la Arhivele Statului, documentele unde apare satul Orbeasca, n-am mai dat de acea echivalenþã. Ea, dacã s-ar dovedi, ne-ar trimite deci la o ºi mai veche legãturã între înaintaºii lui Bunea cu neamul basarabesc: într-adevãr, Tudor din Orboieºti, mare logofãt între 1554 ºi 1557 – ºi urmaº al lui Tudor din Orboieºti, logofãt în 1475 – a fost cãsãtorit
70
CE AU FOST BOIERII MARI ÎN ÞARA ROMÂNEASCÃ?
cu Stana, nepoata lui Staico din Bucov ºi Bãjeºti ºi a Ca plei, fiica lui Vlad Cãlugãrul. La prima vedere, apropierea e dificilã: Orbeasca era un sat din Teleorman, Orboieºti, din Ialomiþa. Nu e însã exclus sã fi existat mai multe sate cu acelaºi nume. Cazul Grãdiºtei, în acest sens, e cel mai grãitor: în veacul al XVII-lea, gãsim în þarã 17 Grãdiºtea! Cu vremea, vor mai dispãrea cinci. De asemenea, e foarte frecvent ca aceeaºi localitate sã aparã cu ortografii ºi mai diferenþiate decât între Orbeasca ºi Orboiasca. În ultimã instanþã, din patru ipotetice legãturi între boierii din Orbeasca ºi Grãdiºtea cu Basarabii, numai douã sunt sigure (prin Cocorãºti ºi Rudeni), celelalte douã rãmân doar posibile ºi de dovedit documentar. Ne rãmâne însã impresia, dupã atâtea încuscriri, cã boierii din Orbeasca trebuie sã fi fãcut parte din grupul de familii, de mai mult înrudite cu neamul voivodal. Oricum ar fi, dupã cum am spus mai sus, în primele veacuri ale Principatelor, calitatea de „mare boier“ nu era legatã de exercitarea unor înalte dregãtorii. Dacã acestea erau acordate de domni cu precãdere unor vlãstari din tagma marilor boieri, mai multe generaþii dintr-un mare neam boieresc, care continuau endogamia în acelaºi cerc, puteau sã se fi scurs fãrã ascensiunea membrilor lui la o înaltã dregãtorie. În cazul Grãdiºtenilor, e clar cã primul care accede la înalte funcþii va fi Bunea, începând în anii 1620 ºi urcând treptele destul de încet. Cum vom vedea, apare întâi cu numele de Bunea din Orbeasca ºi simplul calificativ de logofãt, fãrã preciziune. Într-un zapis din vremea succesorului lui Matei vodã, Constantin ªerban Basarab, care ne e redat în „Nobiliaru familiei Grãdiºteanu“ 1, 1. Lucrare existentã doar în câteva exemplare caligrafiate, dintre care unul încã astãzi în posesiunea prinþesei Mavrocordat Wittgenstein.
ÎN CÃUTAREA ÎNCEPUTURILOR
71
lucrare redactatã de Grigore Emanoil Grãdiºteanu în 1883 – despre care vom vorbi adesea mai jos –, Bunea, care e de-acum unul dintre cei mai apropiaþi, dacã nu chiar cel mai apropiat de vodã dintre boierii lui Constantin ªerban, se plânge cã Matei vodã nu l-ar fi iubit. Încetineala promovãrii sale pare sã dea o oarecare consistenþã afirmaþiei sale. Voi reveni asupra chestiunii. Doresc însã în prealabil sã expun o problemã de însemnãtate, pe care n-am izbutit sã o rezolv: anume care e originea poreclei Grãdiºteanul , rãmasã patronim vreme de trei veacuri ºi jumãtate. În primele hrisoave sau zapise în care e pomenit, Bunea e zis doar Bunea Vâlcu (adicã fiul logofãtului Vâlcu) sau Bunea din Orbeasca, deoarece ºi Vâlcu e numit Vâlcu din Orbeasca ºi tatãl acestuia apare în documente din 1548 ºi 1550 ca logofãtul Neagoe din Orbeasca sau din Fieni. Ar reieºi din aceastã constatare cã patronimul mai vechi al familiei ar fi „din Orbeasca“, observaþie pe care o face ºi ªtefan Grecianu în abundentele note pe care le-a adunat despre neamul Grãdiºtenilor, când zice: „Grãdiºtenii par a fi tot un neam cu boierii din Orbeasca ºi cu Bãrbãteºtii.“ Aºadar, porecla de Grãdiºteanul datã lui Bunea nu apare decât târziu, la maturitatea lui, când e vistier al doilea, apoi mare vistier. Concluzia aceasta au tras-o aproape toþi cercetãtorii ºi genealogiºtii: numele familiei Grãdiºteanu purcede de la Bunea vistierul numit la maturitate ºi spre sfârºitul vieþii, dupã aºezarea lui cea de cãpetenie, unde-ºi avea „temeiul“ cum se zicea, satul Grãdiºtea din Vlaºca, pe Argeº, la jumãtate drum între Bucureºti ºi Giurgiu. Sat unde îl vedem în zeci de zapise ºi hrisoave întinzându-se necontenit prin cumpãrãri de bucãþi de moºie sau de familii întregi de megieºi care se vând rumâni , precum ºi de sãlaºe de þigani. Chestiunea se încurcã iarãºi, dacã þinem seama
72
CE AU FOST BOIERII MARI ÎN ÞARA ROMÂNEASCÃ?
de faptul cã unele cumpãrãri au fost fãcute de tatãl vitreg al lui Bunea, vornicul Dumitru Zemþea din Mogoºeºti. Atunci, cine a început aºezarea Grãdiºtenilor la Grãdiºtea-Vlaºca, Bunea sau Mogoºescul? Problema se complicã ºi mai mult când aflãm cã Bunea era în posesia ºi a unor moºii la Grãdiºtea de Sus ºi Muntele Grãdiºteanul în Muscel, chiar pe locul unde se aflã
mãnãstirea Câmpulung! Grãdiºtea de Sus ºi Muntele Grãdiºteanul pe care unul dintre fiii lui Bunea, Grigore, le va ceda mãnãstirii Câm pulung în 1672. Survine atunci întrebarea: nu cumva satul Grãdiºtea din Vlaºca îºi þine numele de la Bunea? Voi încerca sã dau mai jos elemente de rãspuns. Deocamdatã sã ne întoarcem la primii predecesori ai lui Bunea pe cale paternã. Primii strãmoºi dovediþi ai lui Bunea Grãdiºteanu pe linie bãrbãteascã
Bunicul, Neagoe, nu ne e cunoscut decât prin douã documente, din 1548 ºi din 1550, unde apare cu simpla calificare de logofãt ºi fãrã alte amãnunte privitoare la eventualele lui funcþii. Interesant e însã faptul cã e zis ºi din Orbeasca – cum i se va zice ºi fiului sãu Vâlcu ºi chiar la început lui Bunea –, ºi din Fieni sau Fianca, localitate din regiunea de dealuri la nord de Târgoviºte, în apro pierea cãreia se aflã satul Vâlcana, deasupra cãruia Bunea va clãdi, un veac mai târziu, schitul Bunea, dupã ce scãpase, în 1653, de urmãrirea seimenilor rãsculaþi, ascunzându-se într-o strâmtã peºterã cãþãratã în partea de sus a unei înalte faleze. Ciudat e însã faptul cã legãmântul pe care l-ar fi fãcut de a ctitori un sfânt locaº pe acel vârf
